In aceasta saptamana, conducerea companiei Severnav Drobeta-Turnu Severin va propune actionarilor, la 29 iulie, cresterea capitalului cu 3,5 milioane de euro, intrucat numarul mare de comenzi si ciclul de productie indelungat au determinat majorarea necesarului de lichiditati, a declarat Agentiei Mediafax directorul general al societatii, Stelian Stancioiu. In prezent, producatorul de nave are un capital social de 69,7 miliarde de lei, controlat in proportie de 70% de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS). -Vrem sa finantam productia printr-o infuzie de capital din partea actionarilor, intrucat dobanzile practicate de banci la credite bancare si evolutia cursului valutelor internationale afecteaza nivelul profitului net. Astfel spus, rezultatul pozitiv din activitatea de exploatare este diminuat cu pierderile financiare-, a afirmat Stancioiu. El a aratat ca AVAS isi poate diminua participatia la capitalul companiei, daca nu isi exercita dreptul de preemptiune, dar infuzia de capital va imbunatati performantele Severnav, iar dividendele platite vor fi mai consistente pentru toti actionarii. Stelian Stancioiu a mai spus ca Severnav are un portofoliu de comenzi in valoare de 45 milioane de euro, care acopera capacitatea de productie a societatii pana la finele anului 2006. -Daca in 2003 am raportat o cifra de afaceri de 369,4 miliarde de lei, in scadere cu 65% comparativ cu 2002, in acest an, vom depasi din nou 1.000 miliarde de lei-, a anticipat directorul general al Severnav.
Reprezentantul companiei a mai adaugat ca portofoliul Severnav ar putea creste substantial daca vor fi identificate sursele de finantare pentru o comanda de patru nave, in valoare de 125 milioane de euro, pentru autoritatile din Indonezia. Cotate pe piata Rasdaq, titlurile Severnav au inregistrat in sedinta bursiera de vineri un pret mediu de 66.000 lei/actiune.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















