Romania fara carismatici

Niciodata in Romania presedintele nu si-a exercitat cu adevarat rolul de mediator. Tentatia de cocolosire a partidului din care a provenit a fost mai puternica decat constiinta rolului pe care cel mai inalt fotoliu din stat i-o conferea. De altfel, fascinatia pentru profilul tatucului a unei populatii care iesea din comunism fara sa cunoasca alt model de presedinte sau fara sa vrea sa-l cunoasca a dat posibilitatea exercitarii mandatelor de sef de stat post- decembriste in aceasta maniera autoritarista. Deosebirea intre modelul adoptat de Ion Iliescu si cel preferat de Emil Constantinescu a fost aceea ca, oricat si-ar fi dorit, nemarturisit, ultimul a fost un tatuc fara aparatcik. In plus, zambetul fals si larg al lui Iliescu a prins mult mai bine decat pitigaiala rautacioasa a lui Constantinescu.

Bun. Ce-a fost, a fost. Sa vedem insa ce va fi.

Ajungem astazi in 2004, la cateva luni departare de alegerea unui nou presedinte cu o dilema majora, nu numai pentru oamenii de rand, ci chiar si pentru ziaristi si analisti. Cine sa ne conduca? Cine sa ne reprezinte in anticamera Europei? Cine ar putea fi capabil sa bage din cand in cand nasul, fara sa-i fie prins cu usa in salile luminoase de la Bruxelles? Cine ar avea capacitatea sa reprezinte un alt model de presedinte decat care ne-a fost dat sa-l suportam pana acum?

Avem in fata doua nume posibile pentru turul doi al prezidentialelor. Adrian Nastase si Theodor Stolojan. Departe de mine de a emite o parere care sa incline balanta. Rolul presei n-ar trebui sa fie in nici un caz acela de repartitor de voturi, chiar daca, in mare masura, in Romania, presa face partizanaturi pentru a exista pe piata, pentru a nu disparea din motive economico-politice. Ceea ce pot observa insa este faptul ca populatia nu-i asimileaza pe nici unul dintre acestia cu functia de presedinte, ci cu aceea de premier. Ambii au accese autoritariste. Acea imagine a pumnului de fier mult indragita, mai ales in mediul rural, le vine manusa. Priza la public insa, charisma politica pe care numai Ion Iliescu a reusit sa si-o construiasca, le lipseste cu totul. De altfel, o data cu plecarea lui Iliescu de la Cotroceni pe care, desigur, n-as putea s-o consemnez cu amaraciune, nu exista premisele aparitiei unui nou presedinte carismatic.

Sigur ne putem intreba daca efectul hipnotizant asupra maselor este o calitate care nu trebuie sa-i lipseasca unui sef de stat.

Daca prin asta se intelege acea hipnoza menita sa-l faca pe roman sa vada in liderul lor un model de urmat, carisma este o chestiune necesara, dar nu si suficienta. Daca ne gandim la carisma tip ranjet de care au beneficiat romanii pana acum, mai bine lipsa.

Si in cazul lui Adrian Nastase, si in cazul lui Theodor Stolojan, orice contact cu muritorii e fortat, scrasnit din dinti. Orice copil orfan luat in brate de unul din ei iti creeaza imagini de film S.F. cu extrateresti veniti sa i-a mostre din specia umana. Din acest punct de vedere, putem intui ca viitorul presedinte va fi tot un personaj autoritar, dar putem avea certitudinea ca nu va mai electriza masele si foarte probabil nu va mai avea acea influenta pe care a avut-o Iliescu. Va fi, daca vreti, mai izolat in colivia de la Cotroceni chiar decat a fost Iliescu. Imaginati-va ca Adrian Nastase ajunge la Cotroceni. Va putea fi el tatucul peste PSD condus de Ion Iliescu? Dar Stolojan? Va putea el sa tina in frau gruparile din PNL sau sa se ridice cu influenta politica peste Traian Basescu? Fireste ca nu. Pe scurt, viitorul presedinte va fi probabil un personaj aseptic, rupt de oamenii prafuiti de pe strada, cu veleitati de jucator politic international si cu mult mai putina forta politica decat au benecificat toti ceilalti predecesori ai sai. Daca e un lucru bun sau rau, vom trai si vom mai dezbate.