Home În Lume O furtună de zăpadă a măturat o parte din Statele Unite

O furtună de zăpadă a măturat o parte din Statele Unite

DISTRIBUIŢI

Se întâmplă și la case mai mari. Zăpada nu a creat probleme doar în umila noastră țară, ci și în Statele Unite ale Americii, unde o furtună însoțită de ninsoare a acoperit întreaga capitală. Zăpada a căzut rapid în zona metropolitană a Washingtonului, un record în teritoriu după anul 1922, când stratul ei a măsurat 71 de centimetri. Un strat de zăpadă de peste 60 de centimetri a paralizat în noaptea de sâmbătă spre duminică o mare parte din estul Americii, iar vremea rea a lăsat fără electricitate 350.000 de persoane, în timp ce alte două și-au pierdut viața. Furtuna de zăpadă, denumită „snowpocalypse“ sau „snowmageddon“ de locuitori, a afectat estul statului Indiana, trecând prin New Jersey, Pennsylvania și Maryland, ajungând până în North Carolina. Astfel că peste 1.000 de kilometri și zeci de milioane de americani au avut de suferit grav de pe urma zăpezii. Nici New York-ul nu a scăpat neatins, ceea ce i-a determinat pe numeroși guvernatori din Virginia, Delaware și Maryland să decreteze stare de urgență. În Maryland, stratul de zăpadă era de 96 de centimetri în apropiere de Baltimore, ceea ce reprezintă un record absolut, potrivit meteorologilor, iar rafalele de vânt au înregistrat o viteză de 90 km pe oră. Pe un drum din Virginia, un tată și fiul său, care se opriseră pentru a ajuta un motociclist aflat în dificultate din cauza intemperiilor, au fost loviți de un tractor și au decedat. De asemenea, oamenii rămași fără electricitate în Maryland și Virginia sunt sfătuiți să stea în case și să-i lase pe oamenii legii să-și facă treaba. Pepco, principala companie care furnizează electricitate în regiune, a declarat că vor fi necesare două zile pentru reluarea alimentării cu energie electrică. La Washington, atmosfera a fost ceva mai destinsă, locuitorii hotărând să abandoneze costumele în favoarea schiurilor, a rachetelor de zăpadă sau a bătăilor cu bulgări, capitala SUA transformându-se astfel într-un imens teren de sporturi de iarnă. Chiar și coloana prezidențială a lui Barack Obama, care de obicei traversează în trombă străzile capitalei, a fost constrânsă să își reducă viteza. Mai mult, toate zborurile prevăzute pentru sâmbătă pe Reagan National Airport au fost anulate, iar majoritatea avioanelor de pe aeroporturile internaționale Dulles și Baltimore-Washington au rămas la sol. Un expert meteo a precizat însă că furtuna va scădea în intensitate și se va îndepărta de coasta estică a SUA.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.