Luna august a devenit nefasta pentru Rusia. Mai intai a fost criza financiara din 1997, apoi evenimentele nefericite s-au tinut lant: tragedia submarinului Kursk, declansarea celui de-al doilea razboi cecen, explozia din Piata Puskin din Moscova. Toate au fost in august. Dar anul acesta? Parerile sunt impartite. Optimistii rad, pesimistii privesc tematori in jur, cu gandul la recenta criza bancara, stinsa in pripa de autoritati, la cazul Iukos, companie somata sa-si plateasca pana la sfarsitul lunii datoriile fata de stat daca vrea sa scape de faliment, la amenintarile lui Mashadov si la alegerile prezidentiale din Cecenia. Situatie cu adevarat tensionata. Este vara, o mare parte dintre responsabilii tarii, printre care si premierul Mihail Fradkov, au plecat in concediu. Despre planurile de vacanta ale presedintelui Vladimir Putin nu se aude nimic.
In schimb, mare valva fac ultimele decizii ale puterii. Astfel, potrivit presei de la Moscova, pentru o deplasare de lucru in Cecenia, acreditarile pentru ziaristi nu vor mai fi eliberate de biroul consilierului prezidential, Serghei Iastrjembski, ci de Ministerul de Interne. -Doamne fereste ca vreun jurnalist cu o astfel de legitimatie sa incapa pe mana combatantilor separatisti!-, comenta mass-media. Cel mai interesant este insa faptul ca tot Ministerul de Interne al Rusiei a fost desemnat -drept parte abilitata sa determine cazurile de incalcare a regulilor-. Adica? -Adica, -mai-marii respectivei institutii au primit dreptul legal de a-i trimite acasa pe ziaristii care scriu altceva decat trebuie, decat se doreste acolo, la varful puterii-. Iar ca tabloul sa fie complet, s-a dispus excluderea din vocabularul televiziunilor de stat a anumitor expresii, precum -facilitati sociale- sau -cecen-. -Pentru linistea publica-, s-a explicat. Dar daca in tara este liniste si pace, cum sustin oficialitatile statului, la ce bun astfel de masuri? Realitatea este alta. Trista. Ieri, la Moscova, au continuat actiunile de protest fata de reforma sociala, ce presupune anularea facilitatilor sociale. Rupand cordoanele de politie, reprezentantii miscarilor comuniste au ocupat Piata Teatrului, situata nu departe de Kremlin. Concomitent, un grup de membri si de simpatizanti ai organizatiilor nationalist-bolsevice au ocupat sediul Ministerului Sanatatii. Pe ferestre au fost aruncate portretele functionarilor de stat, inclusiv ale lui Putin.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















