Home Actualitate Managerul de la Spitalul Sf. Ioan, demis din pricina unui butic

Managerul de la Spitalul Sf. Ioan, demis din pricina unui butic

DISTRIBUIŢI

Ministrul Sănătății Nicolae Băniciou a hotărât, miercuri, eliberarea din funcția a managerului interimar de la Spitalul "Sf. Ioan" din Capitală, Robert Lazăr, declarându-se nemulțumit de neregulile din spital, printre care existența unui bufet lângă unitatea primiri urgențe (UPU).
"Am fost la Spitalul Sf. Ioan în urmă cu trei săptămâni și l-am rugat pe manager să desființeze bufetul de lângă UPU. I-am promis că voi reveni, cu toate acestea nu a luat niciun fel de măsură. Am constatat disfuncționalități la UPU, dar și în alte secții, de aceea am hotărât schimbarea acestuia (directorului interimar Robert Lazăr, n.r.)", a spus Bănicioiu.
Potrivit ministrului, nu este nevoie de bani mulți să faci curățenie într-un spital.
"Managerul trebuie să ajute la dezvoltarea unității sanitare pentru că eu, ca ministru, nu pot să merg să fac curățenie într-un spital. Nu pot crede că lipsa curățeniei este o problemă de ordin financiar. Mai mult chiar, am văzut că spitalul a primit sume importante de bani", a mai spus Bănicioiu.
La rândul lui secretarul de stat Raed Arafat a spus că, împreună cu ministrul, a hotărât reorganizarea UPU de la Spitalul "Sf. Ioan", dar și dezvoltarea altor astfel de unități din mai multe spitale bucureștene, după modelul celor de la Spitalul de Urgență Floreasca și Spitalul Universitar de Urgență București.
"În prezent în Capitală funcționează două unități de primiri urgențe la standarde europene și mă refer la acelea de la Spitalul de Urgență Floreasca și de la Spitalul Universitar de Urgență București. De asemenea și Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Elias este ok", a spus Raed Arafat.
El a precizat că trebuie adusă la standarde similare UPU de la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni, trebuie reorganizată UPU de la Sf. Ioan și extinsă aceea de la Spitalul "Sf. Pantelimon".

Mihai Niculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.