Home Sport Suedia, obstacolul in fata Europenelor

Suedia, obstacolul in fata Europenelor

DISTRIBUIŢI

Dacă la finalul anului trecut, handbalistele noastre au aflat că adversarul lor pentru play-off-ul Campionatului Mondial va fi Suedia, ieri, la Viena, sorţii au decis ca şi reprezentativa noastră masculină să se dueleze cu acelaşi adversar pentru barajul Campionatului European. Astfel, elevii lui tehnicianului Lucian Raşniţă vor întalni cel mai puternic adversar posibil din toate formaţiile aflate în urnă, astfel că lupta cu Letonia pentru poziţia de lider a grupei a treia de calificare s-a dovedit a fi doar una de palmares, cu atat mai mult cu cat foştii noştri adversari au avut parte de un oponent mult mai accesibil, Cehia.

Reacţiile oamenilor de handbal au trădat, în primul rand, nelinişte, Suedia părand favorită pentru calificare. Cei mai nemulţumiţi în urma tragerii la sorţi au părut a fi chiar jucătorii convocaţi cu regularitate de staff-ul tehnic al naţionalei, declaraţia lui Rareş Jurcă fiind edificatoare: -Nu-mi vine să cred că am căzut cu Suedia. Era singurul adversar împotriva căruia nu vroiam să jucăm-. Portarul Rudi Stănescu a dovedit mai multă luciditate, cel mai bun handbalist al Romaniei în 2006 fiind de părere că nu Suedia era cel mai puternic adversar din urnă: -Suedia este un adversar extrem de dificil, dar că în urnă erau şi alţi adversari puternici. Depinde numai de noi să reuşim calificarea, trebuie să ne pregătim cât mai bine, mai ales că jucăm al doilea meci acasă-. Cel mai optimist în declaraţii s-a dovedit a fi, surprinzător, chiar selecţionerul Lucian Raşniţă, cunoscut mai degrabă ca o persoană rezervată în declaraţii: -Întâlnim un adversar cu un palmares impresionant, dar cred că toţi adversarii erau puternici. Suedia nu mai este echipa de acum câţiva ani, aşa cum nici România nu mai este ce a fost în trecut-. Tehnicianul nu a dorit totuşi să lase să se înţeleagă faptul că partidele din play-off vor fi uşoare: -Vor fi meciuri grele, care trebuie pregătite foarte bine. Poate fi un avantaj că jucăm returul acasă, important este să avem jucători disponibili şi în formă. Sunt câţiva suedezi la Kiel, echipa pe care am întâlnit-o cu HCM Constanţa şi am simţit pe pielea noastră forţa lor. Dar nu sunt extratereştri şi trebuie să fim pregătiţi să-i înfruntăm-.

Preşedintele Federaţiei Romane de Handbal, Cristian Gaţu, a părut să fie mai aproape de opinia exprimată de jucători, declarand că Romania se află în faţa unui examen important: -Păcat că am căzut cu Suedia. Ne va fi foarte greu, însă calificarea o vom juca la noi acasă-. Şeful handbalului romanesc a mai precizat că întregul program va fi schimbat, partidele cu reprezentativa nordică devenind din acest moment obiectivul principal al handbalului masculin.

Duelul Romania-Suedia pentru un loc la Europene este interesant şi dintr-un alt punct de vedere: cele două ţări sunt singurele care au caştigat de cate patru ori titlul mondial, acest fapt reprezentand pentru Romania un fapt unic în întreaga istorie a sportului romanesc în jocurile de echipe rezervate băieţilor. Nordicii au caştigat turneele finale din anii 1954, 1958, 1990 – cand tricolorii au învins Suedia în faza grupelor cu 20-19 printr-un gol marcat în chiar ultima secundă de joc de Dumitru Berbece – şi 1999, în timp ce Romania, cu o echipă în componenţa căreia se afla şi actualul preşedinte al Federaţiei, a devenit cea mai bună echipă a lumii în anii 1961, 1964, 1970 şi 1974, ultimul titlu mondial fiind caştigat de tricolori chiar în dauna Suediei, cu scorul de 25-22.

Romania va disputa prima manşă a play-off-lui pentru Campionatul European în deplasare, pe data de 9/10 iunie, returul urmand să se dispute o săptămană mai tarziu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.