Apărare
Preşedintele SUA, George W. Bush, a declarat că trupele americane din Irak au dreptul să se apere de agenţii iranieni care încearcă să organizeze atacuri în Irak. Bush a subliniat că orice operaţiune împotriva agenţilor iranieni va fi efectuată doar pe teritoriul Irakului.
Negare
Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluţie ce condamnă actele de negare a Holocaustului, la câteva săptămâni după organizarea în Iran a unei conferinţe în care s-a pus sub semnul întrebării exterminarea a aproximativ şase milioane de evrei.
Cursă
Congresmenul Duncan Hunter s-a înscris oficial în cursa republicană pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale din 2008, pledând pentru consolidarea armatei şi protejarea lucrătorilor americani împotriva practicilor comerciale neloiale.
Divizare
Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, a propus divizarea Departamentului Operaţiunilor de Menţinere a Păcii şi transformarea Departamentului pentru Dezarmare în simplu oficiu.
La secret
Administraţia George W. Bush a secretizat întreaga documentaţie a Agenţiei pentru Securitate Naţională, însărcinată cu programul de interceptare a convorbirilor şi mesajelor efectuate pe teritoriul SUA, relatează -New York Times-.
Atentat
Un atacator sinucigaş şi un paznic au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite într-un atentat comis în faţa hotelului Marriott din Islamabad.
Kozlodui
Ministrul bulgar al economiei şi energiei, Rumen Ovcearov, a afirmat că le va cere miniştrilor energiei din UE să analizeze în februarie, redeschiderea a două unităţi ale centralei nucleare de la Kozlodui, închise la 31 decembrie, la cererea Bruxelles-ului.
Reconciliere
Premierul socialist ungar, Ferenc Gyurcsany, a făcut un gest de reconciliere faţă de opoziţia de dreapta, după mai multe luni de confruntări, într-o analiză publicată în cotidianul -Nepszabadsag-. -Ungaria a pornit pe un drum greşit-, scrie şeful guvernului într-un articol critic şi autocritic de aproape 40 de pagini, în care propune o cooperare cu Fidesz, principalul partid de dreapta, aflat în opoziţie.
Amendament
Premierul israelian, Ehud Olmert, va propune un amendament legislativ care să favorizeze alegerea lui Shimon Peres în funcţia de preşedinte al Israelului, în locul lui Moshe Katsav, acuzat de viol, a indicat un oficial de rang înalt.
Vize
SUA preferă să negocieze suspendarea regimului de vize cu fiecare stat în parte, nu să le includă într-un grup compact, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă. Nu intenţionăm să selectăm cinci ţări (…) cărora să le supendăm regimul de vize înaintea celorlalte-, a spus adjunctul purtătorului de cuvânt, Jarrod Agen.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















