
SIVECO Romania devine începând cu 2010 principalul furnizor de soluție informatică pentru Ministerul Educației Naționale din Regatul Maroc, în cadrul unui program strategic la nivel național de informatizare a educației.
„Am reușit o performanță deosebită în Maroc, soluțiile propuse de SIVECO Romania fiind considerate cele mai performante în 3 proiecte majore lansate de Ministerul Educației din această țară: Sistem Informatic Integrat pentru Educație (program național aplicat în peste 9000 de școli), Portalul Educației „GENIE“ și Conținut numeric AeL pentru școlile marocane“, a declarat Florian Ciolacu (foto), Vicepreședinte pentru Vânzări Internaționale în cadrul SIVECO Romania.
În cadrul Programului de Urgență pentru Reforma în Maroc, SIVECO Romania va implementa în următorii trei ani un sistem informatic integrat bazat pe soluția AeL și adaptat cerințelor specifice învățământului marocan. Acesta va cuprinde – Baza Națională de Date a Educației (BDNE), o componentă unică și integrată destinată colectării, validării și consultării datelor necesare administrării sistemului educațional la toate nivelurile (școală, inspectorat școlar, minister), care va fi integrată cu o suită de aplicații pentru managementul instituțiilor școlare – AeL School Manager – și pentru desfășurarea proceselor educaționale specifice: predare/învățare, evaluare și comunicare – AeL LMS/LCMS.
„Experiența SIVECO Romania în implementarea unor programe naționale de informatizare a educației în România, Azerbaijan, Cipru, Moldova, Liban sau Emiratele Arabe Unite a contribuit la câștigarea încrederii Ministerului Marocan al Educației în alegerea soluției românești. Câștigarea acestor proiecte creează premise pentru o colaborare SIVECO Romania și Ministerul Educației din Maroc pentru minim 3 ani, cu o perspectivă de extindere pe parcursul următorilor 10 ani, în cadrul programului național de reformă în educație“, a adăugat Florian Ciolacu.
Sistemul de gestionare a politicii educaționale va fi unul transparent și controlat, prin managementul unitar al datelor. Soluția furnizată de compania noastră este una integrată și standardizată la nivel national. Fiecare instituție școlară va beneficia de propriul sistem de gestionare a informațiilor referitoare la profesori, elevi, angajați, resurse, iar informațiile vor fi partajate la nivel superior: provincial, regional, național.
În prima fază a derulării proiectului va fi instalat sistemul ASM (gestionarea instituțiilor școlare pe nivele de studiu, gestionarea rezultatelor școlare, a organigramei, orarelor, programei școlare, a indicatorilor de performanță etc.) în 100 de licee, 200 de colegii si 400 de școli primare din Maroc. De asemenea, sistemul de content educațional (LMS) va fi integrat în 100 de licee și vor fi instruiți 9.400 de utilizatori.
Utilizatorii acestui proiect sunt Ministerul Educației din Maroc, Secretariatul General, Inspectoratele generale, Direcțiile centrale, inspectorii, managerii instituțiile școlare, profesorii, elevii, părinții, furnizorii de date.
SIVECO Romania este deja un nume consacrat la nivel național și internațional în domeniul IT&C și al soluțiilor de eLearning, un exportator important de know-how, ale cărei soluții și proiecte au obținut de-a lungul timpului importante recunoașteri internaționale.
„Proiectul de informatizare a sistemului educațional din Maroc va oferi atât profesorilor, cât și elevilor din mediul preuniversitar posibilitatea de a utiliza cele mai noi metode educaționale. Ne bucură că putem replica în Maroc expertiza dobândită în România, în cadrul programului de informatizare a învățământului românesc, contribuind astfel la dezvoltarea unui sistem de învățământ modern“, a declarat Alexandru Coșbuc, Director adjunct pentru Vânzări Internaționale în cadrul SIVECO Romania.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















