Fotografia fostului spion rus Aleksandr Litvinenko era folosită ca ţintă la antrenamentele agenţilor FSB! Nu, nu e o glumă proastă. Este purul adevăr. Există imagini, dovezi incontestabile. Şi unde, culmea, apare inclusiv preşedintele camerei superioare a parlamentului de la Moscova, Serghei Mironov. Informaţia a apărut încă de luni în presa rusă, dar scandalul a prins proporţii ieri. Publicaţia britanică -The Times- a consacrat acestui subiect spaţii ample sub titlul -Serviciile speciale şi-au exersat abilităţile de trăgători pe poza lui Litvinenko-. În loc de comentarii sunt citate afirmaţiile unuia din prietenii agentului otrăvit la Londra cu poloniu, Aleksandr Goldarb. -Litvinenko a fost un duşman înrăit al spionilor ruşi-, a afirmat el, estimând că această descoperire nu face decât să confirme ipoteza potrivit căreia în spatele asasinării fostului ofiţer FSB se află Kremlinul. Autorităţile moscovite s-au abţinut de la comentarii. S-au disculpat stângaci: -Nu ştiam cine este în poză-, a declarat directorul centrului Viteaz, unde au fost surprinse cadrele incriminatorii. -Un desen cu chipul unui om cu arma în mână. Sunt sute astfel de schiţe-, a adăugat el.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















