Pagină realizată în colaborare cu Academia Română

Calitatea vieții, încotro?

O întrebare pe care, poate, unii dintre noi nici nu și-o mai pun sub povara grijilor zilei de mâine. În mass-media, apar numeroase știri și articole deloc încurajatoare. Specialiștii răspund acestei întrebări făcând cercetări sistematice cu metodologii științifice precise, cu analize riguroase ale cauzelor generatoare ale acestei stări de lucruri, evaluări, stabilirea unor corelații între diferiți factori și generarea unor scenarii  oferă o imagine cât mai cuprinzătoare și exactă a calității vieții și a tendințelor existente. Au făcut-o și la sfârșitul săptămânii trecute, cu prilejul conferinței cu tema „România după 20 de ani: schimbări și probleme sociale. Calitatea vieții, încotro?“, organizată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române și Asociația Română de Sociologie. Înființat în urmă cu 20 de ani, ICCV derulează o amplă și complexă cercetare fundamentală și avansată pe direcții cum sunt: analiza calității vieții și politicile sociale, standardul de viață, capitalul uman și social, dezvoltarea socială și comunitară, strategii de viață, servicii sociale, grupuri defavorizate și relații interetnice. Prof. univ. Cătălin Zamfir, directorul ICCV, membru corespondent al Academiei Române, a amintit că, încă din anul 1990, în institut s-au făcut cercetări concrete în temeiul unor indicatori pe baza cărora se poate identifica variația calității vieții și s-au întocmit o serie de rapoarte. S-au înregistrat trei vârfuri ale sărăciei – în 1992-1993, în 1997-2000 și acum România se confruntă cu un al treilea șoc, determinat de criza economică mondială. În principal, standardul de viață și confuzia mediului social-politic reprezintă sursa principală a insatisfacției colective. În prima parte a sesiunii, desfășurată în aula Academiei Române, au prezentat comunicări prof. Cătălin Zamfir, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, acad. Florin Filip, vicepreședinte al Academiei Române, dr. Mircea Ciumara, directorul Institutului Național de Cercetări Economice. A urmat secțiunea plenară „Societatea românească în următorii cinci ani: riscuri și provocări“, moderată de prof. Cătălin Zamfir, în care au prezentat comunicări prof. univ. Ion Mărginean, conf. univ. Dan Chiribucă, prof. Valentin Pasti și prof. univ. Elena Zamfir. În secțiunea plenară „Rolul sociologiei în societate“, moderată de prof. Ilie Bădescu, au susținut comunicări prof. univ. Traian Rotaru, prof. univ. Nici Gavriluță și conf. univ. Sergiu Bălțătescu.
În alocuțiunea sa, Elena Udrea s-a referit cu deosebire la starea satului românesc, unde trăiește 45% din populația țării, amintind, între altele, că de aici doar 2% dintre absolvenții de liceu pot urma cursuri universitare. După o enumerare a proiectelor aflate în derulare ținând, între altele, de îmbunătățirea infrastructurii, alimentarea cu apă a satelor, Elena Udrea a vorbit, în premieră, despre cel mai recent program destinat îmbunătățirii vieții în mediul rural. Este vorba de construirea a aproximativ 25.000 de locuințe destinate profesorilor, medicilor, inginerilor și a altor specialiști cu scopul de a stimula tinerii să se îndrepte spre sate. Casele urmează să aibă o su-prafață de o sută de metri pătrați, să beneficieze de un nivel de confort comparabil cu cel urban și să aibă o arhitectură specifică fiecărei zone. Acad. Florin Filip, vicepreședinte al Academiei Române, vorbind despre societatea informațională și a cunoașterii, cu avan-tajele și dezavantajele ei, a subliniat necesitatea instalării unor telecabine informatice de o utilitate indiscutabilă pentru specialiști.

Suntem departe de a valorifica potențialul de care dispunem

Revenind la evaluarea calității vieții, întrebarea este: chiar toți indicatorii sunt atât de slabi încât să îngrijoreze aproape întreaga populație? Prof. Univ. Ion Mărginean răspunde categoric: Da, aproape toți indicatorii obiectivi și subiectivi. Un indicator macroeconomic cum este PIB-ul pe locuitor a avut scăderi drastice în anii 90, după care a urmat o relativă creștere prin 2000 și apoi a scăzut. Astăzi, suntem pe locul 61 din 182 de țări, fapt ce arată că „suntem departe de a valorifica potențialul de dezvoltare de care dispunem“. A scăzut îngrijorător speranța de viață la naștere, gradul de cuprindere școlară ș.a. Indicatorii subiectivi care au un rol de suport sunt ceva mai buni. Există o scală de apreciere a acestor indicatori și conform acestora românii sunt îngrijorați îndeosebi de șomaj și, asociat lui, de posibilitatea de găsire a unui nou loc de muncă și de afirmare socială, de conflictele sociale. Valori scăzute s-au înregistrat și în ceea ce privește accesibilitatea învățământului, îngrijirea medicală, activitatea poliției, securitatea personală în zona de locuit, respectarea drepturilor personale. Mai sunt și variabile care nu mai pot scădea și între acestea sunt temerile față de creșterea impozitelor, a taxelor asociate cu deciziile la nivel local. Dincolo de un grup distinct de variabile, a fost pusă întrebarea: cine sunt cei mai favorizați și cei mai defavorizați. Răspunsul: cei mai favorizați sunt politicienii, întreprinzătorii, conducătorii de întreprinderi, minoritățile; cei mai defavorizați sunt muncitorii, țăranii și intelectualii. Dintre măsurile luate de guvern a fost apreciată introducerea pensiei sociale. Așa cum sunt, decalajele existente sunt foarte greu de recuperat și nu e de mirare că 66% dintre cei chestionați au răspuns că nu sunt mulțumiți de felul în care arată societatea românească și că există riscul permanentizării ei. A fost subliniată ideea că riscul major este în sistemul de distribuție a resurselor, produselor și serviciilor.
Dintre răspunsurile la problemele crizei actuale, am reținut modelul fondat pe economia socială, o idee care nu este deloc nouă și care capătă audiență din ce în ce mai mare în Occident, fiind amintită Belgia. Prof. univ. Elena Zamfir a dezvoltat ideea după care „piața muncii trebuie să lucreze pentru oameni, să fie în favoarea oamenilor“, iar economia socială nu doar că ar putea răspunde problemelor crizei, dar ar putea contribui și la refacerea economiei, fiindcă are „mai multe mecanisme de combinare dintre stat și individ atunci când statul nu le mai poate oferi“ și cuprinde mai multe parteneriate. Modelul întreprinderilor sociale a fost impus în 2002, odată cu înființarea Comisiei antisărăcie, și programul propus de specialiștii de la ICCV cuprinde o structură instituțională și formarea specialiștilor în economie socială. Bine, s-ar putea spune, sunt rapoarte, modele și cu toate acestea rezultatele nu se văd. „Lipsește o strategie a unor mecanisme solide de aplicare a acestor modele. Un model de acțiune și de tip schimbare nu poate avea rezultatele scontate dacă nu este dus până la capăt“.
Lucrările au continuat la sediul Institutului pe secțiunile: „Dezvoltarea socială. Inovație socială“, „Standardul de viață: veniturile și consumul populației“, „Politici sociale, statul bunăstării, politici de incluziune socială, politici sectoriale“, „Capital social, comunități și dezvoltare comunitară: Este România altfel?“, „România – o țară a migrațiilor?“, „Multiculturalism: realitate și acțiune“, „Familia românească azi“, „Politici în asistența socială“, „Dimensiuni ale intelligence-ului academic în domeniul calității vieții“ și „20 de ani de sociologie românească: tradiție și perspective“.