Sfarsitul anului 2004 reprezinta data-limita la care Asociatia de Standardizare din Romania (ASRO) intentioneaza sa devina membra cu drepturi depline a CEN si CENELEC. In aceste conditii, Romania isi poate exprima pozitia printr-un 14 voturi. In ceea ce priveste puterea de vot, pe primele locuri se situeaza Anglia, Franta, Germania si Italia, cu 29 de voturi, pe pozitiile urmatoare clasandu-se Spania cu 27, Polonia, tot cu 27 si Olanda cu 13. Romania ocupa in aceasta ierarhie locul sapte cu 14 voturi. De asemenea, exista un numar insemnat de tari cu o putere de vot mai redusa, printre acestea putand fi enumerate Slovenia, Cipru, Letonia, Estonia, Luxemburg patru voturi, Islanda si Malta fiecare cu trei voturi.
ASRO asigura participarea Romaniei si reprezentarea intereselor sale in organismele europene si internationale de standardizare, fiind membra afiliata la CEN (Comitetul European de Standardizare) si CENELEC (Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnica), membra cu drepturi depline ETSI (Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicatii), membra ISO (Organizatia Internationala de Standardizare) si CEI (Comisia Electrotehnica Internationala). Calitatea de membru asociat la Uniunea Europeana, pe care Romania o detine in prezent, confera asociatiei un loc important in cadrul institutiilor care ajuta agentii economici in efortul lor de a se alinia la cerintele Pietei Unice Europene.
Pentru a accede in aceste structuri, Romania trebuie sa indeplineasca conditia de a prelua minimum 80% din standardele europene existente la data la care se va face admiterea. Standardele, ca parte a acquis-ului comunitar, joaca un rol complementar legislatiei. In prezent, ASRO a adoptat 88% din standardele europene, lucru ce va trebui finalizat in totalitate pana la sfarsitul anului. Calitatea de membru cu drepturi depline la CEN si CENELEC ofera companiilor romanesti posibilitatea de a participa la elaborarea standardelor, ceea ce implica prezentarea unui punct de vedere asupra unor solutii tehnice. Cu alte cuvinte, societatile vor avea posibilitatea de a se implica direct in aceste probleme, lucru care, la ora actuala, nu se intampla. Ramane de vazut in ce masura vor intelege companiile romanesti ca alinierea la standardele europene reprezinta o conditie esentiala pentru a fi acceptate in Piata Unica.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















