Home În Lume Despre Congresul PSD, numai de bine

Despre Congresul PSD, numai de bine

DISTRIBUIŢI

Congresul PSD n-a fost bine organizat, au cârtit mulți. Ființe sensibile, congresiști și invitați, dar mai ales mulțimea de gură-cască au fost de-a dreptul oripilați de spectacolul de prost gust al vrăjitoarelor nicicum discriminate și de fulgerătorul duel verbal Pandele-Vanghelie, preludiu al marelui concert. Ehei, dacă s-ar fi făcut la Parlament, nu se întâmplau asemenea grozăvii. Căci acolo e SPP cât cuprinde, ziariștii nu umblă creanga, nici măcar pe la cantină, să vadă ce mănâncă aleșii (deși noi, alegătorii de rând, cam știm ce, știm și cât: cu polonicul). Acolo, în ctitoria lui Ceaușescu, se poate ține într-adevăr un Congres demn de tradiția mărețelor și solemnelor Congrese ale PCR. Dar așa?
Până la urmă, n-a ieșit prea rău. De fapt, n-a ieșit rău deloc. Conflictul primarilor ilfoveni s-a aplanat urgent, unul revine în partid, altul va fi reconfirmat vicepreședinte. Autoritatea morală a fondatorului partidului s-a exercitat și aici covârșitor, unanim acceptată de când nu mai e „președinte de onoare“, dar nu oricum, ci reconfirmat în funcție periodic. Cu sau fără vrăjitoare, flacăra violetă n-a perpelit pe nimeni, poate doar pe Cristian Diaconescu, vedetă meteorică a partidului, care nu e exclus să fie băgat într-o chestie mai sulfuroasă. Personaj implicat în scandal mai poate fi „Cristi“, lider cu șanse – gata.
În limbaj de lemn, am spune că a fost un Congres de continuitate – schimbare. Schimbarea e doar liderul nou. De ajuns până una-alta. Un lider mai altfel decât cei de până acum, și din PSD, și din alte partide. Victor Ponta are discurs modern, nu bate câmpii, e ambițios, nuanțat, dinamic și pare să aibă tact. Nu-și face capital politic facil luându-se fără noimă de președintele țării (rețeta răsuflată a multora), dar se anunță adversar necruțător al premierului Boc și al partidului aferent, dar cine guvernează în vreme de criză are de tras ponoase.
Continuitatea o anunță chiar noul lider: nu vrea neapărat o „reformare“ a PSD, deși pe ici – pe colo, prin părțile esențiale, se arată hotărât să umble prin partid. Continuitate înseamnă și repunerea în „drepturile lor istorice“ a lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, pe care Ponta îi prețuiește și îi va avea mereu aproape.
Ce n-a avut Congresul, n-a avut parte doctrinara și programatica, dar cui i-a stat capul la așa ceva? Doar lui Ion Iliescu. Departe de coșurile cu crabi încleștați pentru funcții, a rostit cel mai consistent discurs, în care a povățuit cum ar trebui să arate un adevărat Congres.
Asupra Congresului se abate o ploaie de ironii, toată lumea produce glumițe pe seama lui. Ziariștii de duh ai momentului descind dintr-o tradiție respectabilă a presei române pe care Caragiale o diagnostica drept „cruda epidemie a spiritului“ „Orice băiat de la orice ziar, fie de altminteri nu tocmai prost, se crede dator a face spirit în fiece șir. Așa avem o inundație de glume care mai de care mai imposibile, un potop de jocuri de cuvinte care mai de care mai piramidale“.
A, era să uit. N-am zis nimic de Mircea Geoană. Dar ce-ar mai fi de zis?

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.