
Deputat de Bârlad, trimis în Parlamentul României de urmașii răzeșilor lui ?ê?£tefan cel Mare, PSD-istul Adrian Solomon se dovedește a fi un pomanagiu arogant, care pretinde ca statul român să-i dea, pe de-a moca, tot ce-i trece prin mintea lui de politruc plin de tupeu.
Ori de câte ori vine vorba despre paralele tocate, de-a surda, de bravii noștri parlamentari, se găsește vreun deștept care să riposteze plin de înțelepciune: „n-ai ce-i face, democrația costă, nu e pe gratis ”. Așa o fi, dar scălâmba noastră „democrație” este, adeseori, al dracu de scumpă. După cum bine știm, nemuritoarea „Coană Chirița” se laudă, pe scenă, că este măritată cu „Bârzoi ot Bârzoieni”. Urmaș modern la „franțozitei” cucoane, acest nevolnic „Solomon ot Bârlad” primește cu siguranță, aici la București, alături retribuția cuvenită poziției lui de parlamentar, și cele câteva mii de lei, de fapt circa o mie de euro, pentru cazarea în Capitală. Ei, dar asta este doar pentru aici: acolo, acasă la el, Solomon locuiește într-un bloc ANL, spațiu locativ care, cel puțin teoretic, ar trebui să fie repartizat, în condiții cât mai avantajoase, doar „cazurilor sociale”. Așadar, aflat la cel de al doilea mandat, la cei 37 de ani ai săi, deputatul PSD n-a fost în stare să-și facă o locuință proprie. Ba, mai mult decât atât, el susține că, de fapt, statul român este obligat să-i asigure un acoperiș deasupra capului.
„Capra sare masa, iada sare casa”
Ipocrit până în măduva oaselor, „strămoșul ideologic” al actualului PSD, așadar fostul bolșevic Ion Iliescu, ne-a anunțat, cândva, că nu mai are absolut nimic în comun nici cu regimul nici cu ideologia comunistă. Dar după cum se spune prin popor, „Capra sare masa, iada sare casa”. Acum, vremea lui Iliescu a cam trecut, iar unii dintre urmașii lui ideologici, ascunși sub spoiala social-democrației, au ajuns să se laude că, în fibra lor cea mai adâncă, sunt niște comuniști convinși. Exact asta a făcut, de curând și „Solomon ot Bârlad”. Cu toate că, la vârsta lui nu are de unde să știe cum a fost cu adevărat comunismul, el se laudă că „Da, recunosc că sunt comunist.” Ceva mai amplă, declarația lui este perfect incoerentă, exact cum sunt și spusele șefului său de partid, vremelnicul și nevrednicul Premier Victor Ponta. Căci iată ce a scos la lumină acest Adrian Solomon după ce a privit adânc în haosul din mintea lui: „Sunt un pesedist adevărat și nu mă dezic de calitatea mea de membru de partid și nici de structura mea socialistă și chiar, de multe ori, comunistă. Cine are ceva de comentat să vină să-mi contraargumenteze. Da, recunosc că sunt comunist. Dar un comunist luminat, unul care accepta armonia socială și nu are în programul său politic lupta de clasa.” Aloo, domnule „Fă Doino”, pardon „Fă Ponto” mata înțelegi ce aberează omul tău? În caz că nu pricepi, îți traducem noi: după mintea lui PSD este perfect egal cu PCR. Ei, ce părere ai despre chestia asta?
Nu sunt „Gheorghe dracul”
De fapt, acest Adrian Solomon nu este incoerent doar aici, la București. Adevărata lui valoare doctrinară se manifestă acolo, acasă la el printre subalternii care trebuie să știe ce-i aia „disciplină de partid”: „Trebuie să ne asumăm orice risc, nu putem să ne dăm asa, după cireș, și când vedem că se strică treaba, hai să ne ducem unde-i mai soare, că nu putem sta noi la umbră sau în uitare (!!??). Nu! Ne-am asumat o chestiune, avem un proiect, trebuie să-l ducem în comun, iar pentru PSD, o spun răspicat, în Bârlad cel puțin, nu există proiecte personale. Cine are un proiect personal, poate să-l facă liniștit în afara partidului, dar nu în interiorul partidului și pe spatele partidului și beneficiind din greu de sprijinul partidului. O spun foarte clar, nu există proiect personal. Tragem cu toții la această cărutã, la această guvernare, și ne asumăm toate deciziile, fie că ne convin sau nu. Că ne-au convenit sau nu în trecut, aceste decizii de astăzi trebuie asumate de toți cei care reprezintă PSD în orice funcție, de sus până jos. Cine calcă pe de lături, n-are decât să calce de tot în afara partidului, să meargă paralel cu partidul. Asta se numește respectarea statutului partidului înainte de orice. N-am auzit pe nimeni să se plângă în interior că se sufocă și că nu mai poate, că are claustrofobie și să-i dăm drumul să respire, dar în exterior văd cã respiră idei revoluționare care mie nu-mi convin. ?ê?£i care nu-mi convin, nu că sunt eu <<Gheorghe dracul>>, ci sunt președintele acestui partid care trebuie, dincolo de orice, să vegheze la respectarea statutului și nu voi pregeta niciun moment, și am dovedit în atâtea rânduri că nu ezit să pun ordine în ceea ce privește viața de partid, mai ales într-un an electoral”. Limpede nu? Mda, limpede exact ca în bancul care spune că „nu există femei urâte, ci doar votcă prea puțină”.
Să-mi dea statul!
După cum spuneam, când dă pe acasă, deputatul PSD Adrian Solomon, locuiește într-un bloc ANL din Bârlad. De curând, întrebat de niște jurnaliști dacă nu crede că ar cam fi cazul să-și cumpere și el o casă, Solomon le-a fără nici o jenă: „Nici nu mă gândesc! Eu lucrez la stat și statul trebuie să-mi asigure locuința, că de aia e stat!”. Aha, am înțeles: domnul politruc „stă la stat” că de muncit nu prea poate fi vorba, iar noi, contribuabilii care „cotizăm” la bugetul de stat, trebuie să-i facem lui un rost în viață. Mda, al dracu de scumpă e și democrația asta.
De fapt, în cea mai mare parte a carierei lui politice, actualul deputat PSD Adrian Solomon a fost un ilustru anonim, de care multă vreme nu auzise nici dracu. El a devenit însă celebru pe vremea guvernului Tăriceanu, când, brusc, „s-a umflat mușchii pe el”. Asta era cândva prin 2007, când Solomon ăsta era viceprimar al Bârladului. Atunci, enervat că premierul Călin Popescu Tăriceanu, nu și-a anunțat vizita în localitate, a adus o fanfară pe care a pus-o să-i cânte marșuri funebre. Al doilea lui „moment de glorie” s-a petrecut în primăvara anului, când i s-a „pus pata” pe fostul Premier Mihai Răzvan Ungureanu. Premier pe care l-a amenințat în cel mai pur stil mafiot cu putință: „Mihai Răzvan Ungureanu a spus ar vrea să vină pe 1 Mai la IRB și eu îi transmit public că, dacă are nesimțirea să vină în Bârlad și să nu anunțe autoritățile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad, va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro, iar asta nu-i o amenințare, e o asigurare.” Acum, la câțiva ani după acele ieșiri „de personalitate” trebuie să recunoaștem că Adrian Solomon a avut, în felul lui și niște rezultate palpabile: Tăriceanu nu mai este Premier, Mihai Răzvan Ungureanu a fost și el „debarcat”. Auzi meștere, ce ar fi să-i zici vreo două vorbe și lui Victor Ponta căci, după cum se vede, în materie de Premieri, se pare că într-adevăr ai „mână bună”.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















