Autoritatile din Serbia au dat un termen mai mic de o luna celui mai mare producator national de apa minerala, Knjaz Milos, pentru a incheia un acord cu baschetbalistul Vlade Divaci privind vanzarea unui pachet majoritar de actiuni, informeaza Reuters. Partile, care negociaza sub supravegherea guvernului, au ca termen-limita data de 6 septembrie pentru a incheia un parteneriat strategic, a indicat Agentia de Privatizare. Reprezentatii Knjaz Milos si Divaci, jucator al echipei americane Los Angeles Lakers, au inceput discutiile in vederea crearii unui parteneriat in anul 2003, determinand guvernul sa elimine din cursa firme precum Coca Cola, Danone, Nestle si Podravka (Croatia). Agentia nu a precizat daca va organiza o licitatie in situatia in care compania si vedeta NBA nu incheie un acord in termenul stabilit. Statul detine un pachet de 41,28% din actiunile Knjaz Milos.
Masura reprezinta un nou efort al guvernului conservator de la Belgrad pentru accelerarea vanzarii activelor de stat in vederea diminuarii deficitului bugetar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















