
Fostul mare arbitru FIFA, Mircea Salomir, a decedat, în noaptea de marți spre miercuri. În vårstă de 65 de ani, după o ultimă perioadă marcată de amnezii și, în final, de comă, a fost răpus de cancerul la creier de care suferea de mai mult timp. Mircea Salomir a început să oficieze la meciuri din primul eșalon în 1979, și în 1981 a obținut ecusonul FIFA. Pånă în decembrie 1993, cånd s-a retras, a condus 221 de partide în Divizia A, actuala Liga I, dar și peste 40 de meciuri internaționale. După această dată, a făcut parte din Comisia Centrală a Arbitrilor și a devenit observator atåt în Romånia, cåt și pe plan european. „Federația Romånă de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul FRF își exprimă întreaga compasiune familiei îndoliate, căreia îi transmite și pe această cale sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească!“, a notat site-ul frf.ro. Înmormåntarea va avea loc astăzi, de la ora 12:00, la cimitirul Mănăștur.
Dumnezeu să-l odihnească!
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















