Sa fie o coincidenta faptul ca relatiile dintre majoritatea institutiilor statului roman, dintre angajatii acestora si simplii cetateni au toate un caracter mafiot?! Coincidenta se poate numi asemanarea dintre metodele de lucru si comportamentul – pe de o parte al actualei politii, jandarmerii, SPP, SRI, SIE, si pe de alta parte al fostei militii, Securitati si USLA?! -Legea tacerii- – omerta mafiei italiene – sa fi fost adoptata de structurile de conducere ale institutiilor militarizate sau nu din Romania in cadrul procesului de sincronizare cu legislatia europeana, ca o componenta a eforturilor de integrare?! Pe cine protejeaza si de cine este protejat SPP? Sepepistii sunt platiti din bani publici ca sa protejeze pe orice demnitar din Romania sau numai pe cei ai puterii politice, actionand de fapt ca o politie politica sub acoperire?! Ce sa credem, daca pe de o parte seful SPP si-a cerut public scuze membrului CNA Serban Pretor, batut de subalternii domnului general, iar pe de alta parte sefii Politiei Romane l-au demis din functie pe comisarul care a cercetat cazul respectiv si i-a anchetat pe cei doi golani?! Ce fel de coincidenta e aia cand comisarul care si-a facut datoria in anchetarea sepepistilor agresivi si a facut publica identitatea si apartenenta profesionala a celor doi a fost destituit -pentru management defectuos in actul de conducere-, dupa ce, cu putin timp in urma, primise calificativul -foarte bine- de la aceiasi sefi din IGP si IPJ?!
Un general din IGP a declarat ca, -in general-, a fost o -simpla coincidenta- faptul ca -indisciplinatul- comisar a ajuns in spital in urma unui accident vascular survenit imediat dupa concedierea acestuia din politie. E adevarat, celelalte -coincidete- par ceva mai complicate, ba chiar si ceva mai greu de crezut, fapt pentru care -indisciplinatul- comisar ii va da in judecata pe grabitii executanti ai ordinului -venit de sus- de concediere a sa si se va adresa si Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Oricum, in ciuda faptului ca cei doi huligani au fost destituiti din cadrul SPP si trecuti in rezerva (rezerva cui?) si cica s-ar fi demarat o actiune judecatoreasca pe linie penala, telefoanele anonime de -atentionare- sugerand solutii -amiabile si reciproc avantajoase- pentru Serban Pretor continua zi si noapte. Deci, pe de o parte avem un om batut pentru ca a indraznit sa iasa cu Trabantul pe soselele destinate, nu-i asa, numai jeep-urilor, Mercedes-urilor etc., iar pe de alta parte avem un altul care este destituit si traumatizat pentru ca si-a facut datoria de seviciu. Daca din cauza primului se sugereaza ca s-a ajuns la -sifonarea imaginii SPP-, sa fie destinat cel de al doilea, daca nu dregerii acestei imagini, macar -varsarii nadufului- orgoliosilor protectori de demnitari?! Dracu* stie, dar un lucru e sigur: in Romania respectarea si aplicarea legii ramane un deziderat a carui indeplinire tine de un viitor foarte indepartat. Mentalitatea de militian, conform careia cetateanul trebuie sa faca sluj in preajma -organului-, e cat se poate de actuala in Romania.
Apropo, domnul general Zaharia nu a inceput tot ca militian, ca o ilustarre a zicalei: in porthartul fiecarui militian tresalta bulanul de general?!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















