Home Economic-Financiar Primii pasi spre stoparea jafului din caile ferate

Primii pasi spre stoparea jafului din caile ferate

DISTRIBUIŢI

Daca in urma cu cativa ani, de la calea ferata se fura aluminiu si cupru, iata ca si in acest domeniu lucrurile au evoluat. In prezent, se fura aproape orice, de la sina pentru garduri pana la sarma pentru legat via. Amploarea deosebita pe care a luat-o acest fenomen, ce pune in pericol in primul rand siguranta transportului pe calea ferata, a obligat autoritatile sa ia masuri. Recent, au fost aprobate doua acte normative care, pe de o parte, stabilesc reguli stricte referitoare la construirea, intretinerea, repararea si exploatarea cailor ferate, altele decat cele administrate de Compania Nationala de Cai Ferate -CFR– SA, iar, pe de alta parte pun la dispozitia autoritatilor fondurile necesare finantarii unor activitati destinate stoparii degradarii infrastructurii feroviare. Astfel, Ordonanta 60/2004 stabileste regulile ce trebuie respectate pe liniile ferate care nu sunt administrate de CFR (n.r. – acestea sunt cel mai des -vizitate- de hoti). Totodata, actul normativ -bate-n cui- amenzi usturatoare, ce pot varia intre 50 si 400 milioane de lei, pentru a descuraja actele de vandalism.

Pentru ca ordinea sa poata fi restabilita, CFR are la dispozitie si un credit de 120 milioane de dolari, suma cu ajutorul careia va finanta anumite activitati destinate stoparii degradarii infrastructurii feroviare publice.

Potrivit Ordonantei 60/ 2004, publicata pe 17 august in -Monitorul Oficial-, liniile ferate industriale se pot construi, modifica sau desfiinta doar cu aprobarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT), iar lucrarile se pot efectua numai de agentii economici autorizati de catre Autoritatea Feroviara Romana (AFER). Totodata, pentru orice interventie la linia ferata industriala, care afecteaza zona de protectie sau de siguranta a infrastructurii feroviare, este necesara autorizarea de catre CFR. Actul normativ, recent intrat in vigoare, stabileste, de asemenea, si tariful perceput de CFR, in cazul in care se solicita racordarea unei linii ferate industriale noi la liniile infrastructurii feroviare publice. Dupa plata efectiva a tarifului de racordare, CFR contracteaza executia lucrarilor de constructie a liniilor si instalatiilor feroviare.

Agentii economici care construiesc linii ferate industriale cu racordare directa la calea ferata administrata de CFR au dreptul, potrivit art. 7, de utilizare, in acest scop, a terenului din domeniul public al statului, administrat de companie, pe zona strict necesara constructiei liniei ferate industriale si pe durata existentei acesteia. Atat timp cat CFR este scutit de la plata taxelor de utilizare a terenului pe care il administreaza, nici agentilor economici care construiesc aceste linii ferate industriale nu li se vor percepe taxe de utilizare. Totodata, CFR are dreptul sa inchirieze terenul proprietate privata, ocupat de liniile ferate industriale, si sa stabileasca un tarif pentru folosinta acestuia. Pentru siguranta transportului feroviar, proprietarul liniei ferate industriale are insa anumite reguli, pe care trebuie sa le respecte cu strictete, altfel este nevoit sa scoata din buzunar bani grei.

Amenzi intre 50 si 400 milioane de lei

Nerespectarea de catre cei implicati a dispozitiilor prevazute in ordonanta cu pricina atrage dupa sine grave repercusiuni, neregulile putand fi semnalate de catre oricare persoana fizica sau juridica ale carei interese au fost lezate de catre cel in cauza. -Petitiile- se adreseaza (AFER), iar aceasta va lua masurile care se impun, in conformitate cu legislatia in vigoare. Spre exemplu, cele mai mici amenzi, respectiv intre 50 si 100 milioane de lei, se -incaseaza- in cazul in care lucrarile la liniile ferate industriale se executa de agenti economici neautorizati de AFER, iar sumele cresc pana la 400 milioane de lei, daca proprietarii liniilor se comporta discriminatoriu sau percep taxe mai mari decat cele stabilite de CFR.

Potrivit hotararii 1201/2004, publicata recent in MO, CFR poate contracta un credit de 120 milioane de dolari, in vederea finantarii unor activitati destinate stoparii degradarii infrastructurii feroviare publice. Cu acesti bani, compania va repara si intretine masinile si utilajele de cale, va finaliza lucrarile de reabilitare a tronsonului de cale ferata Bucuresti – Brasov si va realiza o linie de cale ferata noua Valcele – Ramnicu Valcea. De asemenea, se vor reface, consolida si suprainalta apararile la calea ferata in zona Sistemului hidroenergetic si de navigatie -Portile-de-Fier 1-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.