
Perspectiva sistemului bancar din Romånia este negativă din cauza condițiilor economice dificile determinate de criza financiară mondială, dar băncile au fost totuși capabile să absoarbă șocurile, potrivit unui raport al agenției de evaluare financiară Moody’s.
Agenția notează totodată că sprijinul financiar din partea FMI și al Uniunii Europene și măsurile de reformă aplicate de guvern au atenuat presiunile macroeconomice.
Perspectiva negativă a sistemului exprimă opinia agenției privind condițiile fundamentale creditare în sectorul de profil, în următoarele 12-18 luni și nu reprezintă o prognoză privind măsurile de îmbunătățire sau retrogradare a ratingurilor băncilor.
„Condițiile din economia romånească se mențin dificile în urma contractării semnificative a activităților și a creșterii șomajului în 2009, ca efect al crizei financiare mondiale. Drept rezultat, moneda locală a fost sub presiune, numărul creditelor neperformante a urcat semnificativ și creșterea activităților de creditare a încetinit considerabil din cauza aversiunii băncilor față de asumarea riscurilor și a resurselor limitate de finanțare“, a explicat Nondas Nicolaides, vicepreședinte la Moody’s.
Marea majoritate a băncilor romånești fac parte din grupuri bancare europene care asigură sucursalelor din Romånia finanțarea necesară, se mai arată în raport.
Semne bune
Moody’s recunoaște că, în pofida condițiilor dificile, finanțarea din partea FMI și a Uniunii Europene, începută în 2009, și angajamentele noului guvern pentru reforme economice au atenuat nu doar presiunile macroeconomice, dar și temerile semnificative privind nivelul de lichidități și solvabilitatea sistemului bancar romånesc.
„Capitalizarea bună a băncilor și nivelul profitabilității le-au permis să absoarbă șocurile imediate din economie, iar angajamentul băncilor-mamă din străinătate, față de FMI, de a continua sprijinirea subsidiarelor și a menține expunerile în Romånia asigură un confort suplimentar în privința capacității lor de respectare a obligațiilor financiare“, a arătat Nicolaides.
Moody’s se așteaptă totuși ca majorarea costului de creditare și finanțare să continue să aibă impact asupra profitabilității băncilor, pe termen scurt și mediu, în condițiile unei perspective economice dificile, în timp ce nivelul creditelor neperformante se va menține la un nivel ridicat, avånd în vedere reacția întårziată la posibila redresare economică.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















