Home Educație Ministerul Educatiei vrea sa bage oina in scoli

Ministerul Educatiei vrea sa bage oina in scoli

DISTRIBUIŢI

Înviorarea de dimineaţă şi puţină mişcare în pauza mare. În plus, mai multe ore de educaţie fizică în programa şcolară. Cam asta prevede un nou proiect de lege, care aşteaptă să treacă de votul parlamentarilor. Profesorii de sport cred că noul proiect ar fi în folosul elevilor.

Profesorii cred că, prin această decizie, sportul i-ar putea îndepărta pe tineri de obiceiurile nocive, cum ar fi fumatul şi consumul de alcool. Acelaşi proiect prevede şi reînvierea unui sport naţional, uitat azi de tineri. Viitoarea lege vrea introducerea oinei în programa şcolară, în special în mediul rural. -Dacă îi întrebăm pe bunicii noştri, aceştia cu siguranţă ştiu ce este oina, elevii de azi nici n-au auzit de acest sport. Ar fi foarte bine ca tinerii să-l practice şi să se organizeze cat mai multe competiţii pe această activitate-, declară un oficial al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Aşadar, conform zicalei -minte sănătoasă într-un corp sănătos-, şi profesorii de educaţie fizică cred că tinerii ar putea scăpa de multe probleme, atat de comportament, cat şi de sănătate, dacă ar face mai mult sport. Astfel, în clasele I-VIII se vor face trei-patru ore sau chiar cinci, dacă şcoala respectivă are spaţiu în orar, în curriculumul aflat la dispoziţie. Şi liceenii vor face mai multă mişcare la şcoală, respectiv cel puţin patru ore pe săptămană. În prezent, în clasele primare şi gimnaziale, profesorii strigă catalogul la sport, pentru fiecare clasă, cel mult de două ori pe săptămană. În plus, în clasa a VIII-a, numărul acestora scade, în detrimentul timpului necesar pentru pregătirea examenelor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.