Președintele Traian Băsescu a discutat, ieri, în cadrul vizitei întreprinse la Astana, cu omologul său kazah, Nursultan Nazarbaiev, despre construcția unei noi conducte de petrol între zona Caspică și cea a Mării Neagre, care să fie conectată apoi la oleoductul Constanța-Trieste. Nazarbaiev s-a arătat deschis acestei idei în condițiile în care intrarea în exploatare a zăcământului Kașagan va permite majorarea producției de petrol a Kazahstanului cu peste 50 de milioane de tone de țiței. „Am vorbit cu președintele Băsescu că nu ar fi rău să construim o nouă rută de transport via Caucaz, din Kazahstan, prin Marea Caspică, spre Baku, apoi către Georgia, prin Azerbaidjan, către Marea Neagră și România“, a spus președintele Kazahstanului, care a mai adăugat că acest proiect va permite livrarea petrolului kazah pe Dunăre, către alte țări europene. În replică, Traian Băsescu a declarat că scopul vizitei sale este consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări, în special cele din domeniul economic. El a mai adăugat că dorește ca schimburile comerciale, de circa 800 milioane de dolari în 2009, să se dezvolte în continuare și a insistat că România vede în Kazahstan o poartă a viitoarelor parteneriate ale Bucureștiului cu statele din Asia Centrală. „În ceea ce privește cooperarea economică bilaterală, în mod deosebit în ce privește domeniul energiei, avem în vedere posibilitățile de a atrage Kazahstanul în proiectul trilateral Azerbaidjan-Georgia-România cu privire la tranzitul țițeiului către Europa, precum și la tranzitul gazelor către Europa“, a declarat liderul de la Cotroceni.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















