
Episcopul Buzăului și Vrancei, Epifanie Norocel, a murit luni seara după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în mașină, la intrarea în orașul Panciu. Epifanie Norocel împlinise 80 de ani pe data de 14 decembrie 2012.
Surse din cadrul Spitalului Panciu au declarat că Epifanie Norocel se îndrepta spre Mănăstirea Brazi, dar i s-a făcut rău în mașină. A fost chemată ambulanța care l-a transportat la Spitalul Panciu, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, episcopul decedând în drum spre spital. "Când a ajuns la spital nu mai avea puls. Urmează să se constate cauzele decesului. Cel mai probabil este vorba de un infarct", au spus sursele citate.
Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a trecut la cele veșnice în după-amiaza zilei de luni, a anunțat și Patriarhia Română.
Până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locțiitor de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitate de Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, care va fi pomenit la sfintele slujbe ca Locțiitor de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a născut pe 14 decembrie 1932 la Mălini, județul Suceava. În anul 1961 a devenit licențiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia. Între anii 1965-1971 a fost profesor și director la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, iar între 1971-1975 a fost starețul Mănăstirii Neamț. La 9 noiembrie 1975 a fost hirotonit ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos. La 4 iulie 1982 a fost ales Episcop al Buzăului, iar la 8 noiembrie 2009 a fost înălțat la rangul de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















