PSD a decis ieri să ceară ca pocedura de suspendare a preşedintelui Băsescu să fie discutată în parlament săptămana viitoare. În paralel, însă, PSD vrea comisie de anchetă pe aceeaşi temă, a suspendării şefului statului. Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a susţinut ieri, la finalul Biroului Permanent Naţional, o conferinţă de presă comună cu viceliderul grupului socialiştilor europeni, Jan Marinus Wiersma. În prezenţa înaltului oficial european, preşedintele PSD a anunţat calendarul acţiunilor de suspendare a preşedintelui Romaniei. La întalnirea de astăzi a conducerii Senatului şi Camerei Deputaţilor, PSD va solicita, pentru săptămana viitoare, o şedinţă comună a parlamentului pentru a se da citire documentului incriminator la adresa lui Traian Băsescu. Ceea ce nu mai este deja o surpriză, Mircea Geoană a anunţat, tot pentru ziua de astăzi, solicitarea adresată Birourilor Permanente, de înfiinţare a unei comisii de anchetă a activităţii şefului statului. Acest demers echivalează, de fapt, cu un pas înapoi în privinţa acţiunilor efective de suspendare din funcţie a preşedintelui şi transformarea unui război deschis într-o luptă de gherilă. Conform prevederilor regulamentare, o comisie parlamentară de anchetă are la dispoziţie 180 de zile pentru a-şi redacta un raport, termen care poate fi prelungit cu 60 de zile. Dacă e adoptat de plen va fi înaintat, -DACA SE IMPUNE-, organelor competente spre examinare şi soluţionare. Adică exact ceea ce s-ar fi putut face cu documentul PSD dacă ar fi fost direct trimis Curţii Constituţionale. Spre scurtă exemplificare a eficienţei, cateva comisii parlamentare de anchetă: privind conturile lui Ceauşescu, privind activitatea ICE Dunărea, privind interceptarea telefoanelor lui Dinu Patriciu, privind mineriada din *91 şi, cu voia dumneavoastră, subcomisia parlamentară de anchetă privind gripa aviară.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















