Home În Lume Obama, criticat pentru măsurile insuficiente în privința deținerii de arme

Obama, criticat pentru măsurile insuficiente în privința deținerii de arme

DISTRIBUIŢI

Grupul de lobby american pro-arme a apreciat miercuri că măsurile anunțate de către Barack Obama pentru lupta împotriva violenței provocate de arme nu sunt un răspuns adecvat la "criza" cu care se confruntă Statele Unite, relatează AFP. "Să atacăm armele și să ignorăm copii nu este soluția în fața crizei cu care ne confruntăm", apreciază National Rifle Association (NRA), care a propus după masacrul elevilor de la Newtown (Connecticut, nord-est) să fie postați gardieni înarmați în fața fiecărei instituții școlare. "Doar deținătorii de arme cinstiți și care respectă legea vor fi afectați (de măsurile anunțate de Obama, n.r.) iar copii noștri vor rămâne vulnerabili în fața unor noi tragedii inevitabile", adaugă NRA într-un comunicat. "Dorim să cooperăm cu Congresul (…) pentru a găsi soluții reale în vederea protejării celei mai de preț valori ale Americii, copiii săi", se arată în comunicat. Președintele Statelor Unite a prezentat miercuri planul său de luptă împotriva violenței cauzată de arme, semnând o serie de măsuri de reglementare și îndemnând Congresul să schimbe legislația, interzicând mai ales armele de asalt și încărcătoarele cu peste zece gloanțe. NRA, care de la începutul primului mandat al lui Obama l-a acuzat de ostilitate la adresa deținătorilor de arme și care influențează numeroși aleși republicani (majoritari în Camera reprezentanților), a difuzat un scurt video marți seară pe site-ul său de Internet. În acest film, grupul de lobby subliniază că fiicele președintelui sunt protejate de agenți de elită din cadrul Secret Service. "Oare copiii președintelui sunt mai importanți ca ai voștri?", întreabă NRA acuzându-l pe liderul democrat că este un "ipocrit elitist".

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.