Conștient că pierde majoritatea de care se bucură alianța PSD-PC și PNL în cadrul Comisiei pentru regulament, președintele Senatului, Mircea Geoană, a refuzat ieri să supună votului plenului solicitarea senatorului independent Șerban Mihăilescu de a se vota asupra cererii ca independenții să aibă reprezentant în Comisia de regulament. Pe de altă parte, Geoană uită că independenții au grup recunoscut la Cameră și la Senat și, astfel, în pofida acestui deziderat, beneficiază de un loc în această comisie vitală în lupta pentru revocarea lui. În acest sens, senatorul independent Șerban Mihăilescu (foto) a anunțat ieri, în plenul Senatului, că renunță la a mai solicita supunerea la vot a cererii ca independenții să facă parte din Comisia de regulament, precizând însă că dorește ca stenograma să menționeze refuzul lui Geoană de a se vota. „Grupul independenților din Senat a solicitat Biroului Permanent sancționarea lui Mircea Geoană și a reprezentanților PSD și PNL din Biroul Permanent al Senatului, care au blocat, în mod abuziv și nejustificat, introducerea pe ordinea de zi a cererii grupului senatorilor independenți de a avea un reprezentant în Comisia pentru Regulament, precum și a cererii de revocare a lui Mircea Geoană din funcția de președinte al Senatului“, se arată în textul comunicatului de presă emis de către independenți. Potrivit acestora, Geoană a încălcat cu bună știință articolul 66(4), care prevede: „Comisia pentru regulament este o comisie permanentă specială formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar“. Potrivit Regulamentului Senatului, cererea de sancționare a lui Geoană nu poate fi blocată de către Biroul Permanent.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















