Reprezentantii Ministerului Agriculturii prognozeaza pentru anul 2004 o crestere cu 50% a productiei de struguri de masa fata de cantitatile recoltate in 2003. -De vina-, sustin autoritatile, sunt conditiile climaterice din acest an, ale caror particularitati au influentat starea de vegetatie a vitei-de-vie.
In prezent, se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii, a inceput recoltatul strugurilor de masa, pana la sfarsitul lunii august fiind raportate 1.752 tone din soiurile cu coacere timpurie, cum ar fi Perla de Csaba, Cardinal, Regina viilor si Chasselas.
Conform datelor centralizate de Ministerul Agriculturii, suprafata aflata in cultura este de 13.144 hectare cu vii pe rod pentru struguri de masa. Pentru acet an, se estimeaza o productie medie de struguri de masa de 7.675 kg/hectar, autoritatile mizand pe o cantitate totala de struguri de masa de 100.000 tone.
In ceea ce priveste suprafata de 178.458 hectare de vita-de-vie cultivata cu soiuri pentru vin, se anticipeaza o productie medie de struguri de vin de 5.196 kg/hectar, productia totala de struguri de vin estimata fiind de 927.253 tone.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















