Acasă Actualitate 25000 de persoane la mitingul unionist de la Chișinău

25000 de persoane la mitingul unionist de la Chișinău

DISTRIBUIȚI

Membri și susținători ai mai multor organizații unioniste s-au adunat sâmbătă, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pentru a comemora 203 ani de la alipirea Basarabiei la Imperiul Rus și pentru a cere unirea cu România, ca soluție la problemele sociale din Republica Moldova.

Jurnal.md scrie că, potrivit organizatorilor, peste 25.000 de persoane au venit la manifestația din centrul Chișinăului, organizată de platforma unionistă ‘Acțiunea 2012’. Cei prezenți scandează tradiționalele lozinci unioniste: ‘Unirea’, ‘Trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească’, ‘Noi suntem români’, dar și lozinci antiguvernamentale.

Potrivit relatării sursei citate, din Piața Marii Adunări Naționale manifestanții au pornit în marș pe bulevardul Ștefan cel Mare spre Ambasada Rusiei.

Reprezentanți ai mișcării civice ‘Tinerii Moldovei’ au declarat anterior pentru agenția IPN că acțiunea de sâmbătă are și o conotație legată de expulzarea, la 13 mai, a cetățeanului român George Simion, președintele platformei ‘Acțiunea 2012’. Acesta a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani, decizie pe care membrii platformei ‘Acțiunea 2012’ și ai altor organizații unioniste o consideră ca fiind una luată la comandă.

 

{youtube}39dRpo7YipE{/youtube}

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.