65 de ani de la ziua care a schimbat destinul României

Privind retrospectiv, actul de la 23 august a avut multiple semnificații în funcție de regimul politic și de ideologia politică care a stat la baza valorificării în mentalul colectiv al românilor și implicit în legitimarea puterii politice. Între 1944-1989, comuniștii au dat multiple interpretări acestui episod deosebit de important din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, transformând 23 august 1944 în „insurecție armată“ sau „revoluție de eliberare socială  și națională, antifascistă și antiimperialistă“ în epoca lui Nicolae Ceaușescu, fiind ultima interpretare oficială a unui episod care îi adusese pe comuniști la putere.  În fapt, 23 august 1944 este o sumă a mai multor evenimente anterioare, marcate de pactul Ribbentrop Molotov (n.r. 23 august 1939), de cedările teritoriale din primăvara-vara anului 1940 la care fusese supusă România Mare, de relația generalului Antonescu cu partidele politice din timpul războiului alături de aliați germani și de acțiunile clandestine ale PCdR. Pe 22 iunie 1941, România participa alături de Germania nazistă în cadrul operațiunii Barbarosa a războiului rapid împotriva URSS-ului. Într-o primă instanță, clasa politică l-a sprijinit pe generalul Antonescu în operațiuni, deoarece pentru România miza era uriașă: eliberarea Bucovinei, ținutului Hertza și a Basarabiei de sub ocupația sovietică.

Războiul sfânt de la Prut…

Trecerea Nistrului și continuarea ofensivei în adâncimea teritoriului sovietic a scindat opinia publică, partidele politice care începuseră să critice timid poziția lui Antonescu vis-a-vis de alianța cu Adolf Hitler șii de legitimitatea continuării războiului.
Liderul PNȚ, Iuliu Maniu, și cel al PNL,  Dinu Brătianu, s-au împotrivit șefului statului care, după eșecul ofensivei de la Stalingrad (n.r. noiembrie 1942-februarie 1943), se convinsese că Hitler pierduse războiul. Din acest moment, opoziția democrată condusă de Maniu demarase tatonări pentru încheierea unei păci amiabile cu statele beligerante occidentale în timp ce tandemul generalul Atonescu-Mihai Antonescu voiau să negocieze cu Hitler. Atât Maniu, cât și Mihai Antonescu aveau acum contacte directe cu guvernul sovietic prin canalul diplomatic de la Stockholm.
În prmăvara anului 1944, trupele sovietice au ajuns la Nistru, iar în luna aprilie au intrat în nordul Moldovei. Față de dezastrul care amenința România în primăvara anului 1944, grupările politice care se opuneau războiului și regimului antonescian începuseră să acționeze. Ofensiva Armatei Roșii a făcut ca forțele politice democratice să accepte colaborare cu Partidul Comunist, inclusiv cu scopul de a-și asigura un canal de comunicații directe și favorabile cu URSS.

Trădarea politicienilor…

În iunie 1944 s-a constituit Blocul Național Democrat, format din PNȚ, PNL, PSD și PCR. Au fost contactați regele Mihai, precum și unii repezentanți ai armatei. Scopul reuniunii acestor forțe a fost scoaterea României din război.
Succesiunea rapidă a evenimentelor, în special prăbușirea frontului, i-a determinat pe regele Mihai și pe reprezentanții BND să hotărască înlăturarea de la putere a lui Antonescu în cazul în care refuză scoaterea României din război prin semnarea armistițiului. În ziua de 23 august 1944, regele îl cheamă de urgență pe Antonescu la Palat și-l arestează, fără să mai aștepte  răspunsul lui Hilter la cererea transmisă prin Clodius, ministrul german de la București, de a ieși din război. Prim-ministru era numit generalul Constantin Sănătescu într-un guvern de militari. După consumarea lui 23 august 1944, România intra oficial în sfera sovietică care demara procesul stalinizării țării și al eliminării elitelor, pentru construcția omului nou. Până la semnarea convenției de armistițiu din septembrie 1944, URSS a continuat să vadă în România încă un stat inamic, ocupând sistematic țara și destructurând armata.