
În fiecare an, aproximativ la jumătatea lunii iunie, elevii din clasa a 13-a a Școlii Britanice absolvă. Vineri, 12 iunie, a fost o zi plină de energie și zarvă la „International British School of Bucharest“. Ca în fiecare an, se face o serbare cu diferite standuri, activități, dansuri și cåntece care să încånte multitudinea de generații care se prezintă. Anul acesta nu s-a făcut excepție. S-a dansat, s-a cåntat și în general toată lumea s-a distrat.
Această serbare a fost organizată în totalitate de elevii școlii, fapt care se observă mai puțin, dacă nu chiar deloc, în sistemul romånesc de învățămånt. Această ocazie le-a oferit elevilor o șansă să se afirme împreună cu nenumăratele talente din această școală care au performat vineri.
O tradiție care nu a lipsit niciodată din școala mai sus menționată de la înființarea acesteia în București și pånă astăzi este cea de a organiza mici standuri cu diverse måncăruri sau obiecte produse în totalitate de către elevi. Vineri, acest obicei s-a făcut remarcat din plin. Peste tot în curtea școlii, oamenii se împiedicau de multitudinea de astfel de standuri și măsuțe ce conțineau produse sau obiecte – fabricate fie în cabinetul de artă al școlii, fie în bucătăria de acasă. Prețurile au fost stabilite pentru aceste produse, iar toți banii percepuți sunt destinați unui număr mare de asociații de caritate cu care „International British School of Bucharest“ are strånse legături.
Ca oaspete de onoare, IBSB l-a invitat pe Nicholas Hammond (foto dr. sus), directorul consiliului bisericii anglicane. „Lasă un loc de bună ziua. Fi amic cu toată lumea; căci nu vei ști niciodată cånd vei avea nevoie de ajutorul lor“. Acestea sunt cele două principii ale domnului Hammod care i-au constituit un discurs scurt, interesant, pe înțelesul tuturor și lipsit de plictis.
A fost o zi memorabilă atåt pentru părinți și copii, cåt și pentru absolvenți. Acum, viața lor se duce pe un alt drum; un motiv pentru ei să se simtă måndri. Toți și-au găsit locul; mulți dintre ei merg la o facultate în străinătate, alții rămån în Romånia. Viitorul lor începe ferm pozitiv și le urăm numai bine.
Andra Ignat
Radu Pleșca
Foto: Vlad Sabău
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















