Soarta aurului românesc privește întreaga națiune
După ce brusca pasiune pentru minerit a soției lui Crin Antonescu a încins spiritele, opinia publică reacționând prompt față de lansarea la Bruxelles de către Adina Vălean a noii campanii otrăvite de promovare a exploatării aurului de la Roșia Montană, apar acum noi reacții – la nivel academic – față de tema aurului Apusenilor. Prima doamnă a PNL a fost dezavuată public până și de soțul dumneaei, care a trimis un comunicat cu antetul PNL de disociere a partidului față de consoartă. Se sparie gândul de ce s-o fi întâmplat în alcovul soților Antonescu, mai ales dacă ne mai gândim și la cum va răspunde cianoticul Crin interpelărilor publice la adresa finanțării campaniei sale de către Gold Corporation.
Până la aflarea traseului șpăgilor pompate în mediul politic de către mogulii cianurii, chestiune de care ne vom ocupa îndeaproape, „Curentul“ publică analiza necruțătoare a Academiei Române, cel mai înalt for de autoritate științifică al țării. Această ultimă luare de poziție este un serios avertisment adresat în primul rând factorilor politici, dar și un apel vibrant la responsabilitate, ce invocă temeinica regândire a mizei aurului românesc în beneficiul următoarelor generații ale României.
„Aurul Apusenilor – resursă de importanță strategică națională“
Reproducem în întregime comunicatul academicienilor în legătură cu proiectul de exploatare a aurului din Munții Apuseni, emis în data de 2 februarie de către biroul prezidiului Academiei Române:
„În contextul actualei controverse legate de proiectul Roșia Montană, Academia Română declară următoarele:
Dincolo de obiecțiunile formulate de Academia Română în declarația publicată anterior, revenim subliniind unele aspecte economice. Considerăm că depozitele de aur din subsolul României reprezintă o resursă neregenerabilă de importanță strategică națională, proprietatea Statului Român, a cărei soartă nu poate fi decisă numai de autoritățile locale. În consecință, decizia cu privire la oportunitatea exploatării resurselor aurifere ar trebui luată prin consultarea întregii populații a țării, eventual printr-un referendum național.
Precizăm că în practica internațională se folosește (mai ales la exploatarea petrolului, dar și a mineralelor, inclusiv aur) așa-numitul «contract de împărțire a producției» (Production Sharing Agreement), mult mai favorabil statului decât concesionarea preconizată (care aduce doar 2% venituri directe din redevențe, restul veniturilor fiind indirecte, rezultate din impozite și taxe). Potrivit acestui tip de contract, după acoperirea cheltuielilor de investiție și operare, producția este împărțită între stat și investitor (revenind statului până la 80% și 20% firmei). În aceste condiții, ar însemna ca o bună parte (negociată) din aurul rezultat să revină direct Statului Român!
Considerăm că exploatarea aurului din Munții Apuseni ar putea fi luată în considerare în următoarele condiții:
1. Dacă exploatarea s-ar face în galerii și nu în carieră deschisă. Astfel s-ar evita mutilarea mediului, strămutarea populației, distrugerea unei localități și a vestigiilor arheologice etc.
2. Dacă relația dintre stat și investitor s-ar baza pe procedura contractului de împărțire a producției și nu pe concesionare.
3. Dacă în locul tehnologiei bazate pe cianură s-ar folosi o tehnologie fără acest reactiv. Există în prezent și asemenea tehnologii, încă puțin folosite, dar imperative în cazul unor zone dens populate“.
Acționari „licențiați“ în genocid, masacre, războaie civile
„Curentul“ s-a implicat în repetate rânduri în disputa exploatării aurului Apusenilor, dezvăluind fațete ale controversatei afaceri ascunse publicului românesc. Un mare număr de organizații ale societății civile desfășoară de peste un deceniu o campanie susținută de informare și conștientizare, luptându-se în instanță cu reprezentanții companiei Gold Corporation și trăgând semnale de alarmă ignorate în mare măsură, cu puține excepții, de clasa politică.
Pe de altă parte, compania auriferă a investit sume uriașe de bani pentru a lansa campanii propagandistice otrăvite și mincinoase, achiziționând mercenari ai publicității, dar și alte categorii de mercenari, cum ar fi un Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei și ambasador la UNESCO, chiar forul internațional însărcinat cu protejarea patrimoniului amenințat de exploatarea sălbatică.
Este ușor de înțeles până la ce nivel a pătruns în plan politic, și nu numai, mafia aurului, când însuși duplicitarul reprezentant al României la forul mondial este plătit de firma care și-a propus distrugerea patrimoniului românesc, punând revista pe care o patronează, „România literară“, cu tot cu angajații ei, intelectuali brigadieri gold, în slujba caracatiței intereselor legate de aurul Apusenilor „- «țara» lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru libertate a romånilor din Transilvania“ – pentru a cita dintr-un alt comunicat al Academiei Române.
Tentaculele afacerii
Unul dintre acționarii Roșia Montană Gold Corporation este, alături de „americanul“ de origine maghiară George Soroș, magnatul israelian Beny Steinmetz, un miliardar din topul mondial. Firma sa, Beny Steinmetz Group, deține de anul trecut aproape zece la sută din compania auriferă. Corporația sa a fost acuzată public de implicare în așa-numitele „războaie ale diamantelor“ care au însângerat țările africane, ce au avut ghinionul să dețină prețioasele resurse ce ajung pe celebra piață a Amsterdamului, placa turnantă a comerțului cu diamante, la rândul său controlată autoritar de „famiglii“ de aceeași sorginte. Corporația nu se ocupă doar de diamante, ci și de alte afaceri miniere, extracția unor resurse la fel de prețioase ca diamantele – cobalt, cupru – aflate în subsolul nefericiților băștinași africani, care au ajuns să alimenteze abatoarele umane ale unor războaie ce au durat peste un deceniu și care au „produs“ peste 2,5 milioane de victime – pentru a ne referi doar la Sierra Leone. Micul stat vest-african a fost epicentrul unui război civil cumplit plecat de la miza controlului industriei diamantelor care a generat o adevărată hecatombă.
Nu doar implicarea în genocid este principala activitate a acționarului Gold Corporation din România, ci și investiția pe piața imobiliară, după ce a penetrat piața via Adrian Năstase.
Securiștii, aurul și ardelenii
Cât despre cum a penetrat România George Soroș, agățat la brațul lui însuși Ion Iliescu, nestemata de preț care a marcat debutul organizației „filantropului“, imediat după 1990, nu mai este nevoie de comentarii. Povestea intromisiunii unor astfel de „capitaliști“ în cele mai mănoase businessuri din România, exploatată aidoma unei țări africane, este punctată de istorii cu personaje ce aparțin subteranelor securistice, dinozauri ai „șarpelui cu ochelari“ Virgil Măgureanu și nu numai.
Istoria aurului de la Roșia Montană nu face excepție. În urmă cu mulți ani, am scris despre un anume Ioan Gâf Deac, ambasador în Australia, combinat cu personaje implicate în afaceri cu droguri, la rândul lor suspectate de apartenență la mediile fostelor organe de securitate. O sursă cu legături în Serviciul de Securitate australian mi-a pus la dispoziție date șocante, iar după publicarea articolului am avut parte de una dintre seriile amuzante de amenințări cu moartea care m-au tot urmărit în cariera jurnalistică. Ioan Gâf Deac a fost zburat până la urmă din postul de ambasador, de către regimul Constantinescu.
Gâf Deac era un protejat al regimului Iliescu, iar numele său era legat de canalizarea Giurtelecului Hododului, celebra localitate de reședință a lui Virgil Măgureanu, dar și de activitatea în domeniul minier.
Până să fie numit ambasador, acesta a fost secretar de stat în Departamentul minelor și geologiei, din Ministerul Industriilor. După „retragerea“ sa, a ajuns director la un institut național ce se ocupa cu statistică – o mină de aur din punct de vedere informațional.
Ambasadorul expert în minerit și canalizări Ioan Gâf Deac a fost cel care a reușit să-l aducă din Australia, unde se ocupa cu drogurile, pe excrocul romåno-australian Frank Timiș pe post de coordonator al investițiilor strategice în industria auriferă și a uraniului din România, Grecia, Canada – investitor din partea Gabriele Resources Ltd.
Introdus de Gâf Deac în problema aurului, Timiș devine tartorul Regiei Aurului și Cuprului Deva, fondează Roșia Montană Gold Corporation, pune mâna pe patrimoniul statului, legitimat de relațiile suspuse din mediile „siguranței naționale“, via Tender și obține o licență pentru o suprafață de peste 2.000 de hectare, în baza unui contract încheiat în decembrie 1998, licență ce oferea titularului dreptul să exploateze rezervele auro-argentifere ale zonei.
De aici începe periplul afacerii aurului, care s-a tot rostogolit de la șerpișorii lui Măgureanu la „filantropul“ Soroș și apoi la dragonii diamantelor africane, de la excroci mărunți implicați în afaceri cu stipefiante de teapa fostului taximetrist Frank Timiș la megamoguli licențiați în masacre la scară mondială.
