Acasă Actualitate Actualul si fostul presedinte al CASJ Vrancea au interdictie de a parasi...

Actualul si fostul presedinte al CASJ Vrancea au interdictie de a parasi tara

DISTRIBUIȚI

Presedintele Casei de Asigurari de Sanatate Vrancea, Gheorghe Bercea, a fost pus sub acuzare, ieri, de catre procurorii din cadrul PNA, acesta fiind acuzat de implicare, alaturi de fostul presedinte, Constantin Buza, in gestionarea frauduloasa a banilor contribuabililor.

Bercea este cercetat penal pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice, fals, uz de fals si asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Totodata, in cazul ambilor cercetati, procurorii PNA au dispus masura obligarii de a nu parasi tara pe o perioada de 30 de zile. Din probele aflate la dosarul cauzei, rezulta ca in luna noiembrie 2000, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Vrancea, prin reprezentantul sau legal, presedinte si director general, Constantin Buza, a procedat la incredintarea directa a contractului de executie a unei investitii prin metoda achizitiei dintr-o singura sursa, incalcand flagrant toate prevederile legale emise in acest sens. Ulterior, Gheorghe Bercea, in calitate de director general adjunct, la acea data, a acceptat incheierea nejustificata a unor acte aditionale succesive cu societatea contractanta, pretul real al lucrarilor fiind practic dublat. Prin aceasta -investitie-, bugetul fondului de asigurari sociale si de sanatate a fost prejudiciat cu peste sapte miliarde de lei, prejudiciu de care se fac responsabili cei doi invinuiti. Pe langa aceasta afacere, cei doi directori sunt acuzati si ca au organizat o licitatie publica pentru desemnarea unui proiectant in vederea realizarii unui nou sediu. Licitatia a fost adjudecata de un agent economic din Focsani, la valoarea de 765 milioane de lei, intreaga suma fiind achitata in decurs de numai o saptamana, fara acordul autoritatilor centrale si fara ca Ministerul Finantelor Publice sa fi avut cunostinta de demersurile conducerii CJAS. De asemenea, ei au incredintat contractul de executie aceleiasi societati care -castigase- si celelalte licitatii, fara a obtine avizul comun necesar din partea autoritatilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.