Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ieri magistraților Curții de Apel București să constate că fostul procuror general adjunct al Parchetului Național Anticorupție (PNA) Adrian Horia Miclescu a fost colaborator al Securității. Din verificările CNSAS rezultă că Adrian Miclescu a colaborat cu Securitatea în perioada 1979-1986 și în anul 1988, cånd a devenit membru al Partidului Comunist Român. Sub numele conspirativ „Adam“, Adrian Horia Miclescu ar fi devenit colaborator pe 29 iunie 1979 și ar fi semnat „o notă informativă privind diverse nereguli și greșeli observate la locul de muncă“. Reprezentanții CNSAS arată, în acțiunea înaintată instanței, că în perioadele în care a fost colaborator al Securității, Adrian Horia Miclescu a semnat trei note informative care conțin informații cu privire la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist. Una dintre notele informative semnate de Miclescu, din 15 iulie 1986, se referea la sora lui, Rodica Licaret, și la soțul acesteia, care ar fi făcut parte din grupul „Meditația Transcendentală“, motiv pentru care au fost exluși, în 1982, din PCR.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















