Acasă Actualitate Adjuncții lui Arafat au decis: nu putem fi înlocuiți; nici noi, nici...

Adjuncții lui Arafat au decis: nu putem fi înlocuiți; nici noi, nici el

DISTRIBUIȚI

Disperat că va fi schimbat din funcție Raed Arafat nu mai dă interviuri, stă ascuns zilele acestea după ce președintele Iohannis a dat semnalul că nu-l mai vrea, neinvitându-l alături de salvatori la Cotroceni. Deja zvonul că acesta va fi demis s-a propagat rapid și evident că oricine va veni în locul lui ar putea opta pentru propria echipă. Astăzi, șefi de UPU-SMURD și de Servicii Publice de Ambulanță din județe au transmis o scrisoare președintelui Iohannis și premierului Cioloș, doar, doar aceștia se vor răzgândi cu demiterea lui Arafat. Nu știm ce au de spus subalternii lor, cei care merg pe teren și salvează viețile.
Trei idei se desprind din scrisoarea șefilor din sistemul de urgență:
Prima. Semnatarii se plâng că de 4 ani au fost ținta unor atacuri nefondate. Și ne întrebăm noi, de ce tocmai acum au reacționat? Pentru că până acum, lui Arafat i s-a garantat rămânerea pe funcția ocupată.
A doua. Semnatarii acuză pseudo-analize efectuate la presiuni subiective și grefate pe interese. Adică altfel spus, parametrii de performanță trebuie analizați cu filtrele lui Arafat nu cu cele stabilite de premier. Asta îmi aduce aminte de ce ne spunea profesoara de fizică în clasa a VI-a: mărimile depind de sistemul de referință ales: alegi solul, vitezele celor două mașini vor fi 60km/h și 70 km/h, alegi mașina nr. 1, vitezele vor fi 0 și 10 km/h.
A treia. Semnatarii consideră că sunt veșnici în funcții și ei, și Arafat pentru că „experienţa ne-a demonstrat că acest concept este adevărat doar în condiţiile unei coordonări unice şi profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situaţiile comune, de zi cu zi, dar şi în cele majore, de criză profundă. România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare, iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat și nici distrus.” Adică, spun ei, noi și Arafat nu putem fi schimbați pentru că am fost validați zi cu zi și alți șefi noi nu ar avea această confirmare. Deci, ce mai! Sunt de neînlocuit sau se pot înlocui între ei! Atât. Viața însă ne-a demonstrat că nimeni nu este de neînlocuit sau cum spunea De Gaulle: sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit.

Iată textul scrisorii integral:
„Ne adresăm Dumneavoastră în calitate de profesionişti care reprezintă principalele servicii medicale de urgenţă din România (Unităţi Primire Urgenţe, SMURD şi Servicii Publice de Ambulanţă) în contextul situaţiei create de larga dezbatere în spaţiul public a Sistemului Naţional de Servicii Medicale de Urgenţă şi Prim-Ajutor Calificat.

Începând din anul 2011, Sistemul Medical de Urgență a fost, în mod repetat, ţinta unor atacuri nefondate, venite în momente majore de criză. Fără a utiliza mijloacele unei analize obiective şi specializate, aceste atacuri au determinat o presiune constantă, cu efecte potenţial devastatoare asupra Sistemului Medical de Urgență. În final, consecința acestor atacuri este subminarea siguranţei cetăţeanului.

Având în vedere obiectivele Programului de Guvernare din noiembrie 2015 şi, în mod special, cel care se referă la “Creşterea gradului de siguranţă şi protecţia cetăţeanului”, ne adresăm Dumneavoastră şi echipei de profesionişti pe care o conduceţi din dorinţa de a vă informa asupra momentului critic în care s-a ajuns. Actualul Sistem Medical de Urgenţă, care este un sistem integrat, dinamic şi cu un pronunţat caracter evolutiv a ajuns în situaţia în care are nevoie de un sprijin din partea Dumneavoastră, ținând cont de următoarele:
Sistemul Medical de Urgenţă este o structură integrată cu rol strategic. Funcţionarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Interne, iar scopul major este salvarea și păstrarea vieții cetățenilor. Dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe și cu multiple și esențiale relații de interdependență poate duce la pierderi de vieți omenești.

În cadrul Sistemului Medical de Urgenţă – Unități Primire Urgențe, SMURD, Compartimente Primire Urgențe și Servicii Publice de Ambulanță – lucrează medici primari, specialiști și rezidenți în Medicină de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, Pediatrie și Medicină de Familie/Generală, asistenți medicali, paramedici, piloți, subofițeri și ofițeri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului General de Aviație. Reprezentând temelia sistemului, acești profesioniști au beneficiat de o structură educaţională care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competențe operaționale, de cooperare și comandă.

Conform Raportului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru anul 2014, unul din zece români a beneficiat de intervenția echipelor Serviciilor județene de ambulanță, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și SMURD. Conform aceluiași raport, unul din cinci români a fost tratat în Structurile de Primire Urgenţe UPU/CPU. Aceste date trebuie raportate la faptul că întregul Sistem Medical de Urgență a avut un buget alocat de 0,18 % din PIB. Peste 20 % din populaţia României a avut nevoie şi a beneficiat de asistenţă oferită de Sistemul Medical de Urgență prin profesionişti cu experienţă, care, respectând tradiţia, aplică concepte de lucru moderne validate la nivel intern, european şi internaţional.

Valoarea Sistemului Medical de Urgență este mult mai mare decât suma valorii fiecăruia dintre oamenii care activează în structura lui. Cu toate acestea, experienţa ne-a demonstrat că acest concept este adevărat doar în condiţiile unei coordonări unice şi profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situaţiile comune, de zi cu zi, dar şi în cele majore, de criză profundă. România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare, iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat și nici distrus.
Sistemul are maturitatea necesară susţinerii unei analize bazate pe principii moderne. Modelul “lessons learned” de analiză este doar un exemplu care poate fi cu ușurință aplicat și în Sistemul Medical de Urgență. Însă aceste principii moderne își pierd sensul odată cu analiza efectuată la presiuni subiective și grefate pe interese. Evoluţia şi dezvoltarea continuă sunt implicite numai în condiţiile păstrării încrederii câştigate prin munca noastră, a încetării discreditării şi a înlăturării pseudo-analizelor.

Având în vedere toate elementele prezentate, cu respect vă solicităm ca, împreună cu echipa Dumneavoastră, să creaţi mecanismele prin care structurile de conducere ale statului să devină atât un factor de stabilitate, cât şi unul de dezvoltare al acestui sistem strategic al statului român.

Cu deosebit respect, acest document a fost semnat prin acord electronic de către:

Cristian BOERIU
– Medic șef UPU-SMURD MURES
Hadrian BORCEA
– Medic șef UPU-SMURD BIHOR
Diana CIMPOEȘU
– Medic șef UPU-SMURD IASI
Adela GOLEA
– Medic șef UPU-SMURD CLUJ
Mihai GRECU
– Medic șef UPU-SMURD TIMIS
Bogdan OPRIȚĂ
– Medic șef UPU-SMURD SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI
Monica PUTICIU
– Medic șef UPU-SMURD ARAD
Luciana ROTARU
– Medic șef UPU-SMURD DOLJ
Angel TRIFAN
– Medic șef UPU-SMURD GALATI
Cristina Agnes VECERDI
– Medic șef UPU-SMURD BRASOV
Florin Eugen AGAPI
– Manager SAJ IASI
Liviu Ioan BALINT
– Manager SAJ SALAJ
Vitalie BEȚIȘOR
– Manager SAJ VRANCEA
Elena BILBOR
– Medic șef UPU-SMURD BACAU
Ecaterina BUZĂU
– Medic șef UPU-SMURD OLT
Liviu CÂRLAN
– Medic șef UPU-SMURD SUCEAVA
Elena CORHAN
– Medic UPU-SMURD TULCEA
Aura CREȚU
– Manager SAJ BACAU
Aurel CRIȘAN
– Medic șef UPU-SMURD ALBA
George S. CUCULICI
– Medic șef UPU-SMURD ILFOV
Dana Maria DINCĂ
– Medic șef UPU-SMURD VRANCEA
Valeria FILIMON
– Manager SAJ HUNEDOARA
Alis GRASU
– Manager SERVICIUL DE AMBULANȚĂ BUCUREȘTI – ILFOV
Leonida IANCU
– Manager SAJ TIMIS
Ioan IVANICI
– Manager SAJ MURES
Claudia JIANU
– Medic șef UPU-SMURD MEHEDINTI
Liliana MARTINIUC
– Manager SAJ SUCEAVA
Liliana MATECIUC
– Manager SAJ BOTOSANI
Camelia MÎNDRU
– Medic șef UPU-SMURD COVASNA
Adriana MOLDOVAN
– Medic șef UPU-SMURD SATU MARE
Annabella MUZSI
– Manager SAJ BISTRITA-NASAUD
Silvia NICA
– Medic șef UPU SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ BUCUREȘTI
Raveca Mariana NICOARĂ
– Manager SAJ ARAD
Florin NICOLAE
– Medic șef UPU-SMURD VILCEA
Daniel NOUR
– Medic șef UPU CLUJ
Odette PANĂ
– Medic șef UPU-SMURD PRAHOVA
Marius PASCU
– Medic șef UPU-SMURD ARGES
Gheorghe PINTEA
– Manager SAJ BIHOR
Carmena Nicoleta PISERU
– Medic șef UPU-SMURD VASLUI
Mihai POLINSCHI
– Manager SAJ GALATI
Tănase POPA
– Medic șef UPU-SMURD HUNEDOARA
Aurora POPA
– Manager SAJ VASLUI
Daniela POPESCU
– Manager SAJ CARAS-SEVERIN
Vasile POPESCU
– Manager SAJ CONSTANTA
Petre RĂDĂUCEANU
– Medic șef UPU-SMURD BOTOSANI
Mihaela ROADEVIN
– Medic șef UPU-SMURD BRAILA
Dan ROMAN
– Medic șef UPU-SMURD MARAMURES
Constantin ROȘCA
– Medic șef UPU-SMURD SIBIU
Iulica ROȘOIU
– Medic șef UPU-SMURD DIMBOVITA
Ovidiu Sever RUS
– Medic șef UPU-SMURD BISTRITA-NASAUD
Eugen SÂRBU
– Medic șef UPU-SMURD CARAS-SEVERIN
Horia SIMU
– Manager SAJ CLUJ
Marius SULUȚIU
– Manager SAJ ALBA
Alina TĂRNĂUCEANU
– Manager SAJ SIBIU
Anca TELEHUZ
– Medic șef UPU-SMURD IALOMITA
Rodica TUDORAN
– Medic șef UPU-SMURD CONSTANTA
Viorica USCATU
– Manager SAJ BRAILA”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.