Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș va fi închis, în perioada 14-18 octombrie, din cauza unor lucrări la pistă. Potrivit unui comunicat de presă transmis de conducerea Aeroportului Transilvania din Târgu Mureș, aeroportul va fi închis, în perioada 14-18 octombrie, pentru efectuarea de "lucrări tehnice la suprafețele de mișcare aeroportuare".
"Aferent situației, operatorii aerieni au fost informați conform uzanțelor asupra închiderii tehnice și și-au anulat zborurile pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureș în perioada în cauză", se arată în comunicat.
Conducerea unității aeroportuare nu a putut fi contactată pentru a preciza câte curse vor fi anulate în perioada respectivă și cu ce destinații.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















