Acasă Actualitate Ambasadorul german acuza coruptia din administratia romaneasca

Ambasadorul german acuza coruptia din administratia romaneasca

DISTRIBUIȚI

Prezent la Arad, cu ocazia primirii titlului Doctor Honoris Causa al Universitatii -Vasile Goldis-, Wilfried Gruber (foto) – ambasadorul Germaniei la Bucuresti – a lansat acuzatii dure la adresa administratiei publice de la noi, declarand ca aceasta -poarta amprenta unui birocratism puternic, in care letargia se imbina cu aroganta, iar coruptia continua sa infloreasca-. Potrivit oficialului german, pentru multi cetateni ai Romaniei birocratia constituie o experienta cotidiana amara. Extrem de acid, ambasadorul s-a aratat intrigat ca in cadrul procedurilor de restituire a proprietatilor rechinii afacerilor imobiliare se imbogatesc prin metode indoielnice. Avertizand ca guvernul de la Berlin a sprijinit aderarea Romaniei la UE cu proiecte bilaterale si ajutoare financiare de aproximativ 250 de milioane de euro pe an, diplomatul a aratat ca Romania mai are deficiente ce -nu trebuie subapreciate ca fiind de <ordin tehnic>-. -Germania ar dori ca Romania sa vada nu doar avantajele economice si financiare ale statutului de membru al UE, dar sa si participe cu devotament la dezvoltarea uniunii politice. Politica Comuna Externa si de Securitate va aduce mari avantaje Romaniei, cu siguranta mai mari decat cele care i-ar fi fost la indemana in cazul in care ar fi fost sustinuta de un singur sponsor-, a spus Gruber. Potrivit acestuia, odata indeplinite criteriile de aderare, nimic nu mai pune sub semnul intrebarii decizia privind primirea Romaniei si a Bulgariei. El a mai aratat ca din 2007, odata cu preluarea presedintiei Consiliului European de catre Germania, UE va pune accent pe politica de vecinatate, in special cu Balcanii de Vest si vecinii rasariteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.