Acasă Actualitate Amenzi pentru parcarea mașinilor pe spațiile verzi

Amenzi pentru parcarea mașinilor pe spațiile verzi

DISTRIBUIȚI

Amenzi de peste 80.000 lei aplicate de Poliţia Locală Bucureşti celor care şi-au parcat maşinile pe spaţiile verzi din parcurile Capitalei, precum şi celor care au încălcat Legea taximetriei sau au tulburat ordinea şi liniştea publică

Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti a continuat, la sfârşitul săptămânii trecute, activităţile de sancţionare a şoferilor care au parcat autoturismele pe spaţiile verzi şi pe aleile din marile parcuri ale Capitalei. Acţiunile poliţiştilor locali s-au desfăşurat în parcurile Regele Mihai I, Cişmigiu sau Bordei, parcuri aflate în administrarea municipalităţii.

În urma acţiunilor desfăşurate, peste 25 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru încălcarea normelor de protecţie a mediului şi pentru distrugerea spaţiului verde din parcuri. Valoarea totală a amenzilor a fost de 47.400 de lei.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate de poliţiştii locali şi cu ocazia misiunilor de verificare a legalităţii activităţii de transport public în regim de taxi, precum şi pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice în Capitală.

Astfel, poliţiştii locali au verificat 41 de autovehicule taxi, zece conducători auto fiind sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea legii – lipsa atestatului, neafişarea listei de tarife, lipsa asigurării de persoane şi bagaje. Valoarea totala a amenzilor a fost de aproximativ 20.000 lei. Ca măsuri complementare, poliţiştii locali au dispus reţinerea unei autorizaţii taxi, în alte şapte cazuri fiind sesizate alte autorităţi emitente.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate de poliţiştii locali ai D.G.P.L.C.M.B şi cu ocazia misiunilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice.

Astfel, peste 50 de persoane care nu au respectat regulile de convieţuire socială şi au tulburat ordinea şi liniştea publică – în special în Centrul Capitalei – au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de peste 12.000 de lei, conform Legii 61/1991.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.