
Senatorul Ninel Peia ales pe listele SOS, acum de la Grupul PACE a acuzat AUR că vrea „să dețină monopolul pe zona suveranistă și conservatoare”. El a mai afirmat că există „o colaborare strânsă și concentrată între AUR și PNL”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Eu cred că, în acest moment, asistăm la o colaborare strânsă și concentrată între AUR și PNL. Își doresc împreună cu orice preț, de exemplu, distrugerea grupului PACE și eliminarea mea ca senator din prima linie politică”, a afirmat Ninel Peia, pentru B1 TV.
Peia: AUR vrea monopol pe zona suveranistă
„Și eu consider că ne-au declarat război în mod oficial. Și se pare că AUR-iștii au o singură obsesie, să dețină monopolul pe zona suveranistă și conservatoare. Pretenția lor este ca noi, de la PACE, să stăm cuminți, să semnăm pe tabelele lor și să le lăsăm lor toate meritele. Vă garantez, estimată doamnă, că grupul PACE – Întâi România nu va fi remorca nimănui și eu, ca om politic cu experiență și vechime, nu nu-mi voi transforma electoratul în anexa AUR.
Dacă voiau corectitudine, puteau să anunțe o acțiune în comun. Puteau să vină la negocieri, așa cum au făcut atunci când au inițiat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului antinațional Bolojan și cele trei grupuri parlamentare, PSD, AUR și PACE, au dus la căderea Guvernului, pentru că AUR și PSD nu aveau cele 233 de voturi în acel moment.
Prin acest gest de hoție politică, încă o dată vă spun, AUR a ales războiul și consider că există o alianță subterană”, a mai declarat Ninel Peia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















