Parchetul Curţii de Apel Suceava a redeschis cercetările privind împrejurările în care omul de afaceri Severin Tcaciuc a reuşit să scape din hotelul -Bucovina-, din Suceava, în timp ce forţe ale DPIR urmau să-l reţină pentru cercetări. Incidentul s-a petrecut la sfârşitul anului 2002, iar, potrivit cercetărilor de la vremea respectivă, Tcaciuc a reuşit să fugă coborând pe fereastra camerei unde se afla, în timp ce poliţiştii încercau să intre în cameră. Mircea Stoleru a ispăşit o pedeapsă de cinci ani de închisoare după ce a fost condamnat pentru mai multe fapte de corupţie. Stoleru a fost la vremea respectivă cercetat şi pentru acuzaţia că l-ar fi favorizat pe Severin Tcaciuc să iasă din ţară întrucât a anunţat organele poliţiei de frontieră că pe numele acestuia fusese emis un ordin de urmărire generală, dar ulterior aceste acuzaţii au fost retrase. Severin Tcaciuc a fost dat în urmărire internaţională în 2004 pentru ultraj. Omul de afaceri sucevean a părăsit ţara în data de 28 februarie 2003, cu puţine minute înainte de a fi dat în consemn la frontieră. Severin Tcaciuc se află în prezent în Austria, unde a obţinut azil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















