Acasă Actualitate Angajati platiti cu 100.000 de lei pe luna

Angajati platiti cu 100.000 de lei pe luna

DISTRIBUIȚI


Munca multa, bani putini, aceasta este deviza sub care isi desfasoara activitatea foarte multi -patroni-. Profitand de numarul mare de someri, unii angajatori apeleaza la tot felul de tertipuri pentru a se sustrage platii taxelor si impozitelor catre stat, care, in cele mai multe cazuri, conduc la diminuarea veniturilor acordate salariatilor. Desi pare greu de crezut, Inspectia Muncii Botosani a descoperit ca o firma de confectii din Dorohoi isi platea angajatii cu -uriasa- suma de 100.000 de lei. Nu este vorba insa de un caz izolat, astfel de situatii se mai intalnesc in domeniul taximetriei in asa-zisul comert stradal, unde salariatii sunt platiti doar fictiv cu salariul minim pe economie, pe considerentul ca -bacsisul- primit de la clienti este o compensare.


-Nu si-au facut norma…-

Cel mai mic -salariu- pe care o firma din Romania il platea angajatilor sai este de doar 100.000 de lei pe luna. Firma care a reusit aceasta performanta se numeste Egreta si functionaeza in orasul Dorohoi. Cinci din cei 40 de angajati ai societatii care confectioneaza mai mult imbracaminte pentru copii pentru export au primit retributii lunare de 100.000 de lei. In afara de cativa privilegiati care ridica in ziua de leafa si peste trei milioane de lei, cei mai multi dintre angajati sunt platiti cu salarii cu mult mai mici decat minimul legal.

Inspectorii Compartimentului Audit din cadrul Directiei Generale de Munca si Solidaritate Sociala (DGMSS) Botosani i-au sanctionat pe administratorii societatii pentru negarantarea in plata a salariului minim brut pe tara cu 200.000 de lei, amenda maxima prevazuta de lege pentru acest gen de abateri.

Organele de control sustin ca patronii ar fi motivat salariile de mizerie prin faptul ca angajatii sunt fara experienta si nu reusesc sa indeplineasca norma stabilita.

Si un milion e bine

Situatia din industria confectiilor nu este singulara. Majoriatea celor lucreaza in asa-zisul comert stradal realizeaza venituri mai mici decat salariul minim pe economie. -Lucrez in bomba asta de cateva luni. Vara mori de cald, iarna ingheti bocna. Stai cate 12 ore inchis aici si la sfarsitul lunii primesti 1,2 milioane. Cand am cerut sa ne mareasca salariul, patronul ne-a spus ca si asa ne da prea mult ca mai scoatem nu stiu cate milioane din bacsisuri si din ce furam de la el. Nu ai ce face, daca vrei sa ai un loc de munca, accepti, altfel zbori-, ne declara o vanzatoare.

Nici taximetristii nu o duc mai bine, numai ca acestia se mai descurca, dar nu datorita patronilor. -Toti avem contracte de colaborare. Daca vrem carte de munca, trebuie sa ne platim noi toate taxele. Dupa ce platim chiria masinii, benzina si punem bani deoparte pentru impozite si taxe nu ramane prea mult. Acum de ce sa mint, traim mai bine ca altii, dar pentru asta muncim pe rupte, iar ei sunt putrezi de bogati-, declara un taximetrist bucurestean.

Modificari legislative

Multi patroni din industria confectiilor si comert profita ca amenzile sunt infime pentru negarantarea in plata a salariului minim pe tara si exploateaza forta de munca. Pentru a-i descuraja, juristii Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS) au elaborat un proiect de lege prin care cer majorarea amenzii de la 200.000 la 2.000.000 de lei.

Desi legea existenta prevede unele sanctiuni pentru patronii care nu stabilesc in contractul individual de munca salariul minim, Victor Raveica, directorul general al DGMSS Botosani, considera aceasta masura total ineficienta. -Majoritatea patronilor intocmesc contracte legale, dar nu platesc salariul minim pe tara. Sunt de parere ca sanctiunea pentru aceasta incalcare ar trebui sa fie majorata in asa fel incat sa-i determine sa nu-si mai bata joc de salariati-, mai spune Victor Raveica.

In acelasi timp, o parte din vina pentru existenta acestei stari de lucruri apartine si angajatilor care accepta sa lucreze in asemenea conditii, fara a sesiza autoritatile. -In fiecare caz in parte avem nevoie de o sesizare in care sa ni se spuna macar numele firmei. Angajatii nu inteleg ca au anumite drepturi pe care nici un patron nu le poate incalca. Daca accepta asa ceva fara sa sesizeze institutiile statului, atunci este si vina lor. Ori de cate ori am fost sesizati, noi am intervenit si am amendat societatea cu minimum 30 de milioane, sesizand si politia pentru a lua si ei masuri. Sunt sute de astfel de cazuri, dar daca oamenii nu reclama, noi nu avem de unde sa stim, pentru ca scripitic totul poate fi in regula,- declara Mariana Basuc, inspector general la Inspectia Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.