Ministrul Teodor Meleşcanu cere 2% din PIB pentru Bugetul Apărării. El s-a declarat nemulţumit de proiectul de buget propus în şedinţa de Guvern de către ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Dacă nu se vor înţelege, miniştrii MApN şi Economiei vor apela la arbitrajul premierului.
-Urmează să purtăm săptămâna viitoare tratative pentru creşterea cotei alocate din PIB la 2,38 la sută. Orice coborâre sub 2 la sută afectează programul de înzestrare al Armatei şi respectarea programelor de colaborare cu NATO, UE, OSCE şi cu coaliţiile multinaţionale. În cazul în care nu ne vom pune de acord, primul-ministru a promis că va arbitra imparţial negocierile-, a declarat Meleşcanu.
Confruntată cu tot mai multe probleme de imagine, Armata s-a trezit că a scăzut semnificativ în sondaje, în ceea ce priveşte popularitatea. Scandalurile de corupţie care au zguduit MApN şi ultimul proces cu firma Alenia au făcut tot mai dificile procedurile de achiziţie şi înzestrare. Dotarea cu avioane de transport şi aeronave multi-rol este suspendată. Deocamată, se profilează achiziţionarea a două avioane de comandament pentru transportul conducerii ministerului. Meleşcanu a făcut apel joi, la -responsabilitatea- jurnaliştilor, încercând să mai salveze ceva din imaginea mototolită a MApN.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















