Acasă Actualitate „Ave Mazăre”: primarul Constanței caută „gladiatori” pentru carnavalul de la Mamaia unde...

„Ave Mazăre”: primarul Constanței caută „gladiatori” pentru carnavalul de la Mamaia unde va defila travestit în Cezar

DISTRIBUIȚI

Aflat, deja, cu un picior în pușcărie și cu amândouă în „ograda” DNA-ului care-l și anchetează sub control judiciar, măscăriciul Radu Mazăre face, în continuare ceea ce știe el mai bine: se dă în stambă pe plajele de la Mamaia, costumat în orice îi trece lui prin minte. Acționând exact ca un psihopat cu personalități multiple, în sezoanele estivale din anii trecuți edilul Constanței s-a plimbat cocoțat pe tot soiul de care alegorice costumat în sultan, rege babilonian, pirat ori cine știe ce alt personaj bizar din istoria mai mult sau mai puțin îndepărtată. Ei bine, circul estival va continua și în vara acestui an. Iar ca să fim siguri de asta Radu Mazăre ne-a și anunțat că, pe 5 iulie, la la prima paradă a carelor alegorice care se vor plimba prin stațiune cu ocazia deschiderii carnavalului de la Mamaia, el însuși se va plimba, precum „Vodă prin lobodă” travestit în împăratul roman Cezar. Dar, cu toate că nu a apucat, încă, să intre bine în pielea ilustrului personaj, Mazăre a și început să se văicărească din cauza unor probleme, hai să le zicem „imperiale”. Prezent în fața Inspectoratului Județean de Poliție Constanța unde, conform obligațiilor pe care i le impune statutul de inculpat arestat preventiv, pe care instanța l-a pus în libertate sub control judiciar, viitorul „Imperator” trebuie să se prezinte săptămânal, el ne-a anunțat că „Acum îmi bat capul să găsesc luptători pentru că, la carnaval, în fața lui Cezar va fi prezentată și o luptă cu gladiatori. Vor fi prezentate școli de gladiatori, echipamente, o luptă și acum îmi trebuie luptători. (…) Pentru luptători, căutăm în țară, este destul de dificil. (…) La noi, nu avem luptători care să știe să se bată precum gladiatorii, cu săbii și cu scuturi, nu avem așa ceva. Noi avem mardeiași”. Ei, mardeiași ori nu, suntem siguri că, până la urmă, o va scoate, cumva, la capăt cu „gladiatorii”. Ceva mai multe probleme s-ar putea să aibă, însă, chiar el însuși. Probabil că, atunci când vorbește despre „Cezar”, histrionul litoralului românesc se gândește la Iuliu Cezar. Iar după cum ni-l prezintă vechile statui romane, acela avea o chelie destul de „multilateral dezvoltată”. Așa că, normal ar fi ca, de dragul corectitudinii istorice, și „sosia” lui, care se va plimba cocoțată pe un car alegoric, să renunțe la o parte a podoabei lui capilare. Ce-i drept, asta nu-i va fi prea greu întrucât și edilul Constanței are țeasta acoperită cu „o raritate” un păr. În schimb, ceva mai greu îi va fi cu scandările omagiale pe care vor trebui să i le ofere „supușii”. În Roma antică, expresia consacrată era „Ave Cezar”, pe care, cu puțină imaginație am putea-o preschimba în „Ave Cezare”. Caz în care, pare foarte posibil ca edilul Constanței și săe omagiat cu „Ave Mazăre!”.

Cu aceeiași ocazie, „Cezarul” Mazăre s-a mai lăudat că, la carnavalul din acest sezon estival primarul Radu Mazăre se va mai costuma în faraonul Ramses și domnitorul Ștefan cel Mare. Să trăiești Măria ta.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.