Meteorologii au emis, ieri, o avertizare cod galben pentru 17 județe din estul și sud-estul țării și pentru București, unde, începând de astăzi și până sâmbătă, la ora 02.00, sunt posibile ninsori și vânt puternic. Astfel, "în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Ialomița, precum și în București va ninge, iar vântul va atinge până la 60-70 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea". Pe de altă parte, ca urmare a ploilor căzute, care izolat au depășit 25 de litri pe metru pătrat în trei ore, în localitățile gorjene Câlnic, Negomir, Cătunele și Telești, mai multe gospodării au fost inundate. În noaptea de miercuri spre joi mai mulți localnici s-au trezit cu apa în curți și în case. La Telești au fost afectate treisprezece gospodării, iar la Negomir – 37 de gospodării și peste 100 de hectare de teren agricol.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















