Avocatul Bogdan Mitrache a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mita de la un client cu scopul de a influența decizia magistraților care urmau să judece un dosar. Mitrache este și avocatul lui Vasile Anghel (foto), fratele lui Bercea Mondialu, informează B1TV. Avocatul va fi adus astăzi în fața Curții de Apel Craiova care va decide dacă el va fi arestat preventiv sau nu. Procurorii DNA arată, într-un comunicat de presa, ca Bogdan Mitrache, avocat în cadrul Baroului Vâlcea, a pretins unui denunțător 20.000 de euro „susținând că vă interveni prin intermediul fratelui sau, magistrat judecator, la judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova, investiți cu soluționarea unui dosar, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile denunțătorului, fiului acestuia și concubinei acestuia din urmă”.
Duminică, Mitrache a primit prima tranșa de bani, mai exact 1.000 de euro, el stabilind cu clientul și etapele următoare: „suma de 9.000 euro în câteva zile, 4.000 euro la momentul pronunțării hotărârii judecătorești și 6.000 euro în perioada imediat următoare pronunțării hotărârii”. Joi, avocatul a primit de la denunțător suma de 9.000, moment în care a fost prins în flagrant.