Acasă Actualitate Bărbatul care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca riscă doi ani de...

Bărbatul care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca riscă doi ani de închisoare

DISTRIBUIȚI

Bărbatul de 45 de ani, din județul Maramureș, care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop, riscă să primească o pedeapsă de doi ani de închisoare, suspectul fiind audiat sâmbătă la sediul Poliției Hațeg.

El a săpat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o groapă de o jumătate de metru la mormântul părintelui Arsenie Boca,  fiind surprins de personalul mănăstirii, care a chemat imediat Poliția.

„În urma sesizării, ne-am deplasat la fața locului și am stabilit faptul că bărbatul ar fi săpat o groapă în zona mormântului părintelui Arsenie Boca, cu o adâncime de aproximativ 50 de centimetri. În momentul în care polițiștii s-au deplasat la fața locului, acesta a încercat să scape ascunzându-se în pădurea din zona mănăstirii. În urma căutărilor, bărbatul a fost depistat de polițiști în cursul dimineții (de sâmbătă — n.r.) și condus la sediul Poliției Hațeg pentru audieri”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, subcomisar Bogdan Nițu.

Acesta a precizat că motivația gestului făcut de suspect urmează să fie stabilită în cursul audierilor care au loc la sediul Poliției Hațeg.

Surse apropiate anchetei au menționat că suspectul ar fi săpat groapa în mormântul părintelui Arsenie Boca pentru a demonstra că trupul acestuia nu a putrezit și că astfel se îndeplinește una dintre condițiile necesare pentru ca acesta să poată fi canonizat.

Pe de altă parte, nu este exclusă varianta ca bărbatul să aibă probleme psihice.

Bărbatul se afla de miercuri în zona Mănăstirii Prislop, unde și-a oferit voluntar serviciile pentru a ajuta la treburile gospodărești de acolo.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta.

Părintele Arsenie Boca este considerat sfântul necanonizat al Ardealului, iar la mormântul acestuia de la Mănăstirea Prislop vin zilnic mii de pelerini. În zilele sfârșitului de săptămână numărul celor care se roagă la mormânt ajunge și la 30.000 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.