Home Actualitate Băsescu: „Declarațiile lui Geoană sunt regretabile și au un caracter electoral”

Băsescu: „Declarațiile lui Geoană sunt regretabile și au un caracter electoral”

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu susține că declarațiile președintelui PSD Mircea Geoană despre posibila tăiere a fondurilor UE destinate Romåniei după raportul CE din vară sunt regretabile și au un evident caracter electoral.
„În cursul săptămånii trecute, președintele Romåniei, Traian Băsescu, a avut o convorbire telefonică cu domnul Mircea Geoană, în cadrul căreia șeful statului a avertizat că va trimite o scrisoare președinților celor două partide aflate la guvernare, precum și președinților celor două Camere ale Parlamentului, prin care va atrage atenția că întårzierea adoptării Codurilor și blocarea în Parlament a dosarelor de corupție sunt de natură să aducă prejudicii Romåniei“, se arată într-un comunicat al președinției. Președintele susține că declarațiile lui Geoană sunt regretabile.
„Declarațiile domnului Mircea Geoană, făcute în cursul zilei de luni, 11 mai a.c., sunt regretabile. Șeful statului ar fi așteptat de la domnul Geoană o abordare matură și nu o încercare de a se deroba de responsabilitatea blocării în Camera Deputaților și în Senat a dosarelor de corupție și de întårzierea adoptării Codurilor. În acest context, reamintim că atåt Codurile, cåt și dosarele se află la Parlament. Cu alte cuvinte, remedierea întårzierilor în ceea ce privește adoptarea Codurilor și deblocarea dosarelor de corupție intră în responsabilitatea directă a grupurilor parlamentare ale coaliției la guvernare, implicit și în responsabilitatea politică a domnului Geoană“, se arată în comunicat.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.