
De luni de zile Rusia încearcă să obțină diverse avantaje și concesii din partea americanilor și a NATO în general în perspectiva amplasării elementelor scutului antirachetă în partea de sud-est a Europei. Deși acest concept este unul eminamente defensiv, fapt demonstrat și de experții militari, Rusia cântă pe aceeași placă potrivit căreia acest sistem este îndreptat împotriva sa. Pentru a mai explica încă o dată Rusiei că amplasarea rachetelor americane în baza de la Deveselu este o decizie suverană a României, președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Adunarea Parlamentară a NATO că România nu a primit niciodată garanții antirachetă de la nimeni și are obligația să și le asigure ea însăși în parteneriate cu aliații. „Vreau să subliniez că rachetele de pe teritoriul României sunt rachete defensive. Speculațiile și dorința unor de a le amplifica și pune sub semnul întrebării bunăvoința României arată lipsă de cooperare (…) de altfel, România, deși e o țară medie, nu a cerut niciodată sau nu a primit garanții antirachetă de la nimeni și are obligația să și le asigure ea însăși prin parteneriate cu aliații“, a declarat Traian Băsescu la AP a NATO care se desfășoară la București. Șeful statului a declarat că decizia a fost luată în conformitate cu nevoile de securitate ale României la amenințările actuale. „Proliferarea tehnologiei de rachete crește pentru toți riscul unor atacuri cu astfel de tehnologii, iar regiunea Europei de Sud-Est este în egală măsură expusă la astfel de riscuri. În cadrul recentei vizite în Statele Unite a fost semnat acordul care reglementează amplasarea pe teritoriul României a unor elemente ale sistemului de apărare antirachetă a SUA. E un moment important din perspectiva raporturilor bilaterale și, pe de altă parte, din perspectiva dezvoltării capacității de apărare antirachetă a NATO“, a apreciat Băsescu.
Trupe de ocupație
De asemena, șeful statului a mai vorbit de focarul de conflict existent la circa 200 de kilometri de granița României și a NATO, fapt ce face din această regiune una extrem de periculoasă. Băsescu a făcut în acest sens apel la retragerea trupelor ruse din Transnistria, problemă asumată de Moscova încă din 1999 la summitul OSCE de la Istanbul dar neîndeplinită nici până în ziua de astăzi. „Încurajăm, de asemenea, Republica Moldova să-și întărească cooperarea cu NATO, în cadrul instrumentelor parteneriale pe care Alianța le pune la dispoziție, aceasta contribuind, între altele, la avansarea procesului de reformă internă și a procesului de modernizare (…) reiterăm, în acest context, susținerea noastră pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și respectarea angajamentelor internaționale privind retragerea forțelor militare staționate în Transnistria“, a conchis șeful statului. Traian Băsescu a declarat, ieri, după întrevederea cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, că România e o țară care înțelege că odată devenită membru NATO nu are doar beneficiul securității, ci și obligațiile de a participa la acțiunile Alianței, ori de câre ori este nevoie. La rândul său, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat România e o țară cu o valoroasă și mândră tradiție militară, cu o contribuție importantă în Afganistan, Kosovo și Libia și care este în prezent un bun exemplu de „smart defence“. România semnat luna trecută cu SUA un acord prin care 24 de rachete interceptoare vor fi instalate în România la baza din județul Olt de la Deveselu, ca o prima parte a arhitecturii de securitate a NATO proiectată până în 2020, alături de amplasarea unui radar în provincia Malatya, partea de sud-est a Turciei.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















