BNR vrea mai multă prudență în sistemul bancar românesc

    DISTRIBUIŢI

    Banca Națională a României (BNR) vrea, prin noile reguli de creditare propuse, o transparență sporită la acordarea creditelor pentru populație și limitarea expunerii clienților persoane fizice, astfel încât aceasta să fie suportabilă și în condiții de șocuri, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. El a explicat că, deși până în prezent turbulențele de pe plan internațional nu au afectat România în mod direct, efectele s-au resimțit, iar contextul de pe plan mondial, în care banii se scumpesc și activele se ieftinesc, stă la baza proiectului de regulament pus în dezbatere publică de BNR. "Având în vedere scumpirea banilor la nivel global, concomitent cu ieftinerea activelor, precum și creșterile prețurilor la petrol și a inflației la nivel mondial, sunt necesare măsuri speciale. Aplicarea stress-testing-urilor trebuie să fie adoptată de bănci și pe baza acestora să se ajusteze gradul de îndatorare a clienților, acesta a fost mesajul băncii centrale", a declarat Vasilescu, într-o emisiune TV.
    "Este foarte important, atunci când se discută de credite, să se pornească de la un venit real" al clientului, a mai spus Vasilescu.
    Bancherii s-u întâlnit marți cu oficiali ai BNR pentru a-și prezentarea poziția privind noul regulament de creditare.
    Aceștia au cerut acceptarea unor venituri cu 50% peste nivelul declarat la Fisc, în anul anterior, la calcularea gradului de îndatorare, însă banca centrală a refuzat propunerea, arătând că procentul de 20% din proiectul de regulament este unul suficient.

    Negocieri

    "Cei de la BNR nu vor un procent mai înalt, susținând că 20% repezintă un nivel acceptabil, chiar peste media de majorare a salariilor. Totuși, în unele cazuri s-ar putea accepta și o sumă mai mare dacă se face dovada permanenței venitului. Propunerea reprezentanților BNR ar fi ca persoana să vină periodic cu acte doveditoare, ceea ce ar fi destul de birocratic", au declarat surse prezente la întâlnire, citate de Mediafax.
    Potrivit acestora, obligativitatea prezentării fișei fiscale va fi mai mult ca sigur menținută de banca centrală, fiind un punct în care conducerea BNR nu a arătat flexibilitate. Aceleași surse au adăugat că oficialii băncii centrale ar dori și introducerea unui algoritm prin care să se ajusteze gradul de îndatorare al fiecărui client, în funcție de riscurile de curs, de dobândă, precum și de anticipațiile inflaționiste.

    Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

    Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

    POSTAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    DISCLAIMER
    Atentie! Postati pe propria raspundere!
    Inainte de a posta, cititi regulamentul.