Producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, Electrocentrale București (ELCEN), ar putea rămâne chiar de săptămâna aceasta fără gazele naturale din import, o mare parte din bucureșteni urmând să rămână fără apă caldă și căldură, au declarat surse din piață, citate de Ziare.ro.
ELCEN are datorii de câteva zeci de milioane de dolari către furnizorul de gaz WIEE, care a avertizat că este forțat să oprească alimentarea dacă suma restantă nu va fi plătită. WIEE asigură cota obligatorie de gaze din import din cosul de gaze necesar, printre altele, producerii energiei termice pentru București.
WIEE susține că a informat autoritățile din România asupra pericolului stopării livrărilor de gaze, dar pentru moment nu se întrevede nici o soluție pentru rezolvarea problemei.
ELCEN nu-și poate însă plăti datoria către WIEE pentru că Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) nu și-a mai achitat de doi ani factura pentru agentul termic furnizat de ELCEN și are datorii de peste 840 milioane de lei noi, fără penalități (peste 230 milioane de dolari).
"Avem datorii la WIEE de 70 milioane de dolari. Chiar astăzi (joi – n.r.) m-au sunat să îmi spună că vor limita furnizarea de gaze și au trimis și o scrisoare de intenție în acest sens. Urmează să ne trimită notificarea oficială și apoi să reducă volumul. Situația este foarte gravă", a declarat Irina Duică, reprezentant ELCEN. "WIEE a demonstrat bunăvoință până acum, dar nici ei nu mai au bani să plătească mai departe gazul luat de la Gazprom, iar rusul nu dă gaz pe prietenie", explică Duică.
Potrivit reprezentantului ELCEN, compania cumpără o dată la zece zile gaze în valoare de 16,5 milioane de dolari de la WIEE. "De data aceasta, riscul este major și consecințele le va suporta populația care nu are nicio vină", spune Iulia Duică. Problema este că, odată cu limitarea gazului de import, trebuie limitat și gazul intern, pentru că, potrivit contractelor, consumul trebuie asigurat în marja unor proporții fixe intern-extern.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















