Home Actualitate Călin Nistor a fost propus de ministrul Justiției în funcția de procuror...

Călin Nistor a fost propus de ministrul Justiției în funcția de procuror șef adjunct al DNA

DISTRIBUIŢI

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a trimis, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a lui Călin Nistor în funcția de procuror șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție

Procurorul Călin Nistor este șeful interimar al Direcției Naționale Anticorupție din 11 martie, fiind delegat pentru șase luni.
Ministerul Justiției arată, într-un comunicat de presă, că procurorul Călin Nistor a fost propus în funcția de adjunct al șefului DNA întrucât acesta cunoaște problematica instituției, fiind asigurată astfel continuitatea în activitatea Direcției.
"La formularea propunerii a fost avut în vedere faptul că domnul procuror Călin Nistor a lucrat neîntrerupt în cadrul DNA începând din anul 2006, dobândind o experiență semnificativă atât în ceea ce privește urmărirea penală, cât și activitatea managerială. Având în vedere calitatea actuală, de procuror șef al DNA, domnul Călin Nistor cunoaște problematica acestei structuri, astfel încât numirea sa în funcție ar fi de natură să asigure și continuitatea în activitatea Direcției Naționale Anticorupție", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

Potrivit Legii 303/2004, procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Premierul Victor Ponta spunea, la începutul lunii aprilie, că i-a propus procurorului șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție, Călin Nistor, să ocupe postul de adjunct al șefului DNA, dar acesta a refuzat.
Ulterior, premierul Ponta spunea că va încerca să aibă o nouă discuție cu Călin Nistor și cu ceilalți procurori ai Direcției Naționale Anticorupție, pentru a-i convinge să accepte funcții de conducere în structurile DNA.
Premierul Victor Ponta i-a propus în 3 aprilie, în calitate de ministru interimar al Justiției, pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, pe Tiberiu Nițu, ca procuror general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție, și pe Alina Bica pentru șefia Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Pe lista propunerilor mai sunt Bogdan Licu, pentru postul de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ, Codruț Olaru, ca adjunct al procurorului general al Parchetului, și Elena Hosu, ca adjunct al procurorului șef al DIICOT.
Proiectele de management ale celor șase candidați propuși pentru funcțiile de conducere din parchete au fost puse în dezbatere publică, candidaturile urmând să fie verificate de Consiliul Superior al Magistraturii până în 30 aprilie, iar rezultatele să fie analizate în 7 mai.
În 8 mai vor fi intervievați candidații pentru funcțiile de procuror general, prim-adjunct al procurorului general și adjunct al procurorului general din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în 9 mai vor susține interviurile candidații pentru funcțiile de procuror-șef al DNA, procuror-șef și adjunct al procurorului șef din DIICOT, potrivit calendarului stabilit de Secția pentru procurori a CSM.
Avizele pentru cei șase candidați vor fi transmise de CSM Ministerului Justiției în 10 mai.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.