
Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați a închis, ieri, Canalul și Bara Sulina deoarece vântul puternic și valurile înalte din Marea Neagră pun în pericol deplasarea navelor. „Bara este închisă de la ora 5:30, până când se calmează furtuna pe mare. Marea are gradul 5-6 și 6-7, iar vântul sufla pe direcția N-N-E cu o intensitate de grad 5-6“, a declarat directorul AFDJ Galați, Florin Uzumtoma. Două nave care se pregăteau să intre pe Canalul Sulina dinspre mare au fost nevoite să-și întrerupă călătoria. Ele se află la adăpost și vor putea ridica ancora după ce condițiile meteorologice se vor ameliora. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, toate porturile constănțene au fost închise în noaptea de marți spre miercuri, operațiunile de încărcare și descărcare a vaselor, precum și manevrele de acostare și plecare de la cheu fiind restricționate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















