Acasă Actualitate Caracatița Voicu – de la spital la bal

Caracatița Voicu – de la spital la bal

DISTRIBUIȚI

Cătălin Voicu vrea să se reia distracția votului din Senat, deoarece el a lipsit de la paranghelie, odihnindu-se la spital. Voicu vrea ca de data asta votul să se reia în Marea Sală de Bal, în plenul Senatului.
Mircea Geoană a anunțat public că senatorul Cătălin Voicu i s-a adresat cerându-i ca Hotărârea din 24 martie privind încuviințarea arestării sale preventive să fie anulată și să fie reluat votul în plen deoarece votul precedent ar fi fost lovit de nulitate absolută, el solicitând să fie ascultat în plen în prima ședință. Potrivit lui Voicu, Hotărârea Senatului a fost adoptată fără a fi realizată procedura prealabilă și obligatorie a ascultării sale, în condițiile în care se știa, „fiind un fapt de notorietate publică datorită mass-media“, că se afla într-o situație de imposibilitate obiectivă de a fi prezent în plenul Senatului în vederea ascultării.
Pentru a împrospăta puțin datele spectacolului de circotecă provocat de Cătălin Voicu, readucem aminte contextul în care Senatul a decis aprobarea cererii DNA de arestare a senatorului Cătălin Voicu, la limită, doar două voturi lipsind pentru ca Voicu să scape de problemă. Săptămåna trecută, în plin scandal mediatic după ce au ieșit pe țeavă fragmente din înregistrările unor convorbiri deșucheate ale generalului parlamentar Cătălin Voicu, acesta a ajuns în noaptea de marți spre miercuri la Spitalul Universitar acuzånd probleme cardiace. Miercuri dis-de-dimineață, senatorul s-a externat la cerere, pretinzånd că vrea să fie prezent în plenul Senatului la ora 14:00, cånd urma să se voteze încuviințarea cerută de DNA cu privire la arestarea sa.
La Senat, pe trepte și cu mass-media prin jur, Cătălin Voicu dă ochii peste cap precum pirandele prinse la furat care se dau leșinate cånd trece potera prin preajmă. A fost luat din nou de o ambulanță și readus la Spitalul Universitar în timp ce colegii săi senatori decideau dacă își dau sau nu acordul în privința arestării sale. Premeditat sau nu, coincidență sau nu, lui Voicu „i s-a făcut rău“ la timp pentru a lipsi de la bal.

Voicu invocă Omerta

În scurta prezență a lui Voicu în Senat, acesta a avut timp să remită colegilor un fel de mesaj, o scrisoare de cåteva pagini, în care le atrage atenția cu caractere de tipar, mărite și îngroșate, că måine le poate veni și lor råndul la vorbitor, la DNA. A venit ca să le reamintească celorlalți colaboratori ai săi din schema Caracatiței că nu-l pot abandona fără consecințe. Senatorul a avertizat voalat că va vorbi. A spus: „s-a spart țeava“ – ceea ce înseamnă în cod și se traduce prin: „am să vorbesc“, la care adaugă și mai voalat „dacă mă puneți în situație“, ceea ce înseamnă „dacă nu mă acoperiți“ sau „dacă nu găsiți o ieșire pentru mine, mă duc cu voi de gåt!“.
La spital, Voicu a avut la dispoziție un interval să-și pună la punct apărarea, apoi a ieșit din spital și s-a dus la culcare, cică, vreo nouă ore, la un hotel cu SPA din sudul Capitalei ce aparține unui coleg de partid – respectiv de Caracatiță. Încetinirea actului juridic sau ușurarea detenției pe motive medicale a devenit o procedură clasică utilizată de toți infractorii de duzină sau nu.
Desigur, în aceste momente, senatorul nu are niciun motiv să se simtă bine și să fie în plină formă. E stråns cu ușa, nu numai de justiție, dar și de membrii rețelei și colaboratorii externi. Cătălin Voicu era doar cureaua de transmisie între servicii, justiție și mediul politic, era cel care căra valizele de bani dintr-o parte în alta, care rezolva cåte treizeci și ceva de amånări la vreun dosar care implică vreo membră a PSD, ciorditoare de fonduri destinate copiilor orfani. Toți aceștia, membrii Rețelei, corpul Caracatiței, au interes ca Voicu să nu vorbească – îl vor mut (momentan sau pe veci), iar cel are a dat semnalul public pe tema „pălăvrăgelii“, atenționåndu-l sever că „a dat prea mult din gură“ este chiar Tătucul Ion Ilici Iliescu, care l-a făcut de prostălău pe Voicu, pentru limbarița sa, la modul cel mai tranșant.

Resurecția forțelor subterane

Colegii de Caracatiță, cadrele din catacombe, vor acum să se spele cumva pe måini, să scape de consecințele scandalului Voicu și încearcă să o dea la întors. Zilele trecute, Mitică Vinicius Iliescu, șeful de peste 20 de ani al lui Voicu, a ieșit public pe toată rețeaua media a Trusturilor PSD Realitatea Tv și Antene pentru „a prăfui“ afacerea Voicu, încercånd să se scoată basma curată.
Mitică Vinicius Iliescu n-a mai ieșit așa spectaculos la vedere din luna octombrie a anului trecut, cånd generalul l-a acuzat pe Traian Băsescu că este „mincinos și iresponsabil“ – cerånd să se facă publice dovezile pe care șeful statului le are în cazul său – legat de implicarea în sustragerea de documente din arhiva DGIPI. Fostul general a anunțat și că va face plångere penală împotriva conducerii SRI, serviciu care îl supraveghea, „sub un motiv, ce ar fi fost inventat“, pretindea generalul, respectiv pentru participarea sa la organizarea unei lovituri de stat. „Vă asigur, Domnule Președinte, că nu există un asemenea motiv. Eu cred, cu siguranță mai mult decåt dumneavoastră, în valorile noastre democratice“ – afirmă cu obrăznicie generalul Iliescu, care nu a scăpat prilejul pentru a relua acuzațiile împotriva lui Traian Băsescu apărute în presa mogulilor arondați Caracatiței PSD, Vîntu și Voiculescu.
Cu siguranță, cine vrea să știe mult mai multe despre gruparea Cătălin Voicu – Marian Vanghelie – Viorel Hrebenciuc trebuie să o ia pe urmele unui singur om: Dumitru Vinicius Iliescu.
Mafiotul Cătălin Voicu este omul de casă al lui Mitică Iliescu, cel care se ocupă cu afacerile lui murdare, care a jonglat cu dosarele și a devenit un as al șantajului, prevalându-se de siguranța națională și de antetul Departamentului Securității Naționale, pe vremea cånd lucra la Palatul Cotroceni, în ultimul mandat al lui Ion Iliescu.
Voicu a dobåndit relații privilegiate cu serviciile, cu procurorii, cu Ilie Botoș, cu infractorii, cu oameni din Ministerul Apărării Naționale, cu lumea interlopă, cu cămătarii, cu țiganii din sectorul 5, cu Marian Vanghelie, cu Viorel Hrebenciuc, ca mandatar al celor doi Iliescu: Mitică și Ilici.

Ion Iliescu – Capu’ la Caracatița SC Mafia PSD SA

Încă din tinerețe, Ion Iliescu a căpătat, via Moscova, obsesia structurilor informative, iar generalul Dumitru Iliescu, crescut de Tătucul Iliescu de la nivelul de utecist militar la general cu multe stele, a dus mai departe pasiunea lui Ion Iliescu pentru informații – izvor de putere.
Nu degeaba Mircea Geoană i-a prezentat, în 2006, liderilor pesediști pe cei doi generali, Mitică Iliescu și Cătălin Voicu, drept echipa de forță a partidului, oamenii la care pot apela și pe care îi pot contacta pentru a le rezolva eventualele probleme cu justiția, cei care sunt brațul înarmat, respectiv șefii structurii informative a partidului. Firmele lor de „pază și protecție“ nu sunt decåt paravanul acestor activități. Din perspectiva legală, constituirea unor structuri informative (în afara celor constituite prin lege) este interzisă, considerată infracțiune și se pedepsește conform legii.
Legea 51/1991 privind siguranța națională a Romåniei precizează la Art. 19: „Inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul Romåniei a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranței naționale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deținerea, confecționarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicațiilor, precum și culegerea și transmiterea de informații cu caracter secret ori confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Tentativa se pedepsește“.
Voicu se laudă, cu gurița sa, că deține mijloace de ascultare a oricărui telefon din Romånia: „Dom’ne, dacă eu ți-am demonstrat că în vremurile astea de restriște sunt eu. Și am, am un sistem în månă pe telefoane ci… telefoanele astea civile… Cum să spun așa? Am toată Romånia aici… Imaginează-ți ce va fi pe alea oficiale!“.
Voicu mai subliniază că „are toată conexiunea în månă“, poliția, justiția, serviciile: „… am cåte o hårtie din trecutu’ fiecăruia, i-am ținut pe loc și i-am făcut fideli. Și unii dintre ei, chiar dacă-s ofițeri SRI, mai erau pe state și SIE. Și toate astea erau la generalu’ Iliescu, eu eram în departamentul de lucru…“.
Așadar, toate astea erau la generalul Iliescu, iar generalului Iliescu acum nici gura nu-i miroase, nici usturoi n-a måncat și nici caracatiță n-a servit. De fapt, însă, cu limbarița sa care l-a enervat atåt de tare pe Tataia Iliescu, Voicu ne-a devoalat modul în care a funcționat atåția ani Caracatița, ale cărei tentacule au reușit să cuprindă stråns și să sufoce aproape întreaga clasă politică și aparatul statului.
Recent, cercetătorii au făcut o senzațională descoperire, conform careia toate „speciile de caracatițe se trag dintr-un singur strămoș, care a supraviețuit trecerii anilor și schimbărilor condițiilor de mediu“. De unde credeți că se trage Caracatița Voicu și care credeți că ar fi acel unic strămoș al Caracatiței SC Mafia PSD SA – care a „supraviețuit trecerii anilor și schimbărilor de mediu“?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.